Un angajat al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Suceava a intrat luni dimineaţă în greva foamei şi îl acuză pe directorul Vasilică Băiţan că vrea să-l dea afară din serviciu. Vasile Varasciuc, de 55 de ani, spune că directorul i-ar fi transmis prin intermediari că în scurt timp va rămâne fără locul de muncă de la CSM Suceava la care lucrează de peste 14 ani.
Bărbatul a menţionat că va continua această acţiune până i se va face dreptate, iar în cazul în care va fi nevoie va merge chiar şi la Bucureşti, în faţa ministerului de resort.
De cealaltă parte, Vasilică Băiţan spune că angajatul a lipsit nemotivat de la serviciu timp de două zile, iar aceste abateri vor fi analizate de Comisia de Disciplină a CSM Suceava care va decide ce sancţiune i se va aplica.