A prognoza instabilitate şi transformări atunci când e vorba de politica germană ar putea fi un act hazardat. Şi totuşi, această eventualitate merită luată în considerare.

Alegerile legislative germane au confirmat, în mare măsură, prognozele sondajelor de opinie şi i-au oferit Angelei Merkel un al treilea mandat de cancelar. Victoria Uniunii Creştin-Democrate/ Uniunii Creştin-Sociale (CDU/CSU) creează o bază solidă pentru continuitate, chiar dacă fostul partener de coaliţie, Partidul Liber-Democrat (FDP), nu a mai reuşit pătrunderea în Bundestag, camera „forte” a Parlamentului. Este, aşadar, în mai mică măsură o victorie a „dreptei”, în sine, cât a unei persoane – e drept că doamna Merkel este un om politic ce transmite foarte bine câteva dintre valorile dreptei moderate în Germania unificată. De asemenea, este victoria unui stil de management precaut, perseverent şi destul de autoritar, pe timp de criză.

În cele ce urmează, voi puncta câteva idei simple transmise de cifrele înregistrate la 22 septembrie. Cu altă ocazie – după ce va deveni clară configuraţia noului guvern pe care CDU/CSU îl vor forma, probabil alături de social-democraţi – vom putea schiţa câteva ipoteze despre viitorul leadership-ului german în UE.

Prima şi cea mai semnificativă concluzie este aceea că, în condiţiile în care atât dreapta, cât şi stânga au fost împărţite în trei poli (unul mare, doi relativ mici), dreapta a câştigat pentru că distribuţia voturilor în interiorul ei a fost una mai „funcţională” decât în cazul stângii. Aşadar, dacă prin dreapta înţelegem CDU/CSU plus FDP plus formaţiunea eurosceptică Alianţa pentru Germania (AfD) şi ne interesează şi competiţia din interiorul ei, se observă că CDU şi aripa sa bavareză au obţinut o victorie netă: nici FDP, nici AfD nu au intrat în Bundestag, deşi au fost foarte aproape. De cealaltă parte, social-democraţii (SPD), deş