Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SPECTACOL în memoria lui FLORIAN PITTIS, cu cei patru CORIFEI: Alifantis, Andrieş, Baniciu şi Vintilă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 1 octombrie 2013 ·

În 4 octombrie, Moţu Pittiş ar fi împlinit 70 de ani, şocant nu? Asta pentru că în conştiinţa tuturor el rămâne veşnic tânăr. Chiar dacă s-au împinit şase ani de la plecarea sa din această lume, nici publicul, nici prietenii nu l-au uitat.

Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu şi Mircea Vintilă se reunesc, după zece ani, pe scena Sălii Palatului, în 6 octombrie, de la ora 19.30, într-un spectacol dedicat memoriei lui Florian Pittiş.

Anunţul a fost făcut de cei patru corifei, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Mă bucur foarte tare că după zece ani reuşim să îi aducem un gând frumos, o întoarcere a ceea ce ne-a oferit el nouă", a spus Nicu Alifantis.

"Îmi aduc aminte că îi dădeam telefon dimineaţa sau când era liber să îl întreb despre muzică, despre spectacole, despre orice. Era un om de care aveai nevoie în viaţa artistică", a spus Mircea Vintilă, despre Florian Pittiş.

De altfel, spectacolul "Tandreţuri pentru femei cu cei 4 corifei", are o istorie veche în cariera lor, lucru consemnat şi de artişti.

"Mie îmi pare rău că acest spectacol nu a putut fi mai prezent din cauza domnului Andrieş care a fost ocupat când cu arhitectura, când cu jazz-ul", a glumit Mircea Baniciu.

Alexanru Andrieş a spus că nu şi-a dorit ca acest spectacol să devină un eveniment oarecare, repetabil.

"Faptul că au trecut zece ani nu mi-a schimbat cu nimic sentimentele pentru ei, dimpotrivă, mi le-a adâncit şi mai tare", a declarat Nicu Alifantis.

Florian Pittiș s-a stins din viaţă în 5 august 2007. A fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori de teatru, regizor, traducător, interpret de muzică folk, realizator de emisiuni radio. El este fondatorul primului radio public care emite în exclusivitate pe internet: Radio 3Net, devenit după moarte sa: Radio 3Net "Forian Pittiş".

A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 și ulti

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 43 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 49 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren / Poliţia, sesizată de un alt călător / Agresorul, aşteptat în următoarea gară, victima fiind transportată la spital

News.ro acum 48 minute
Un bărbat şi-a agresat soţia cu un cuţit, în tren, de faţă cu alţi călători. Unul dintre ei a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zi

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°