Condamnarea lui Dan Voiculescu a dat curaj la multă lume. În afară de faptul că avem în sânge să ne bucurăm de răul altuia faptele Varanului au iritat şi irită. Aşa că reacţia după sentinţă a fost firească. De aici mulţi s-au grăbit să meargă şi mai departe şi să afirme că s-a terminat cu securiştii în istoria contemporană a ţării.

Ar fi bine dar nu îmi vine să cred. Trebuie precizat că dintre miile de ofiţeri care au lucrat în munca de informaţii doar o parte, cei care şi-au desfăşurat activitatea în comerţ exterior şi în zona economică s-au privatizat imediat după decembrie 1989, adică au luat-o pe cont propriu, dar cu bani tuturor românilor. Şi se tot privatizează şi în prezent sfidând absolut orice. În aşa fel că , furând de decenii, au ajuns cu câteva ture de stadion înaintea civililor şi chiar dacă se zăresc cu ochiul liber, avansul pe care-l au este mare, imposibil de recuperat. La începutul noii perioade, din istoria României, ei au făcut ce ştiau, şi-au continuat activitatea şi au ajuns stăpâni pe o parte importantă din ţară. S-au înconjurat de oameni competenţi, au ştiut să cumpere sau să decapiteze politicieni şi au ajuns un fel de stat în stat. Nu s-au sinchisit de cei care-i criticau pentru că ei, fără excepţie îşi simt conştiinţa curată. Aşa au fost educaţi şi aşa au îmbătrânit. S-au bucurat când a fost înfiinţată o instituţie pompoasă, special pentru ei, care putea şi a putut să le dea chiar certificate de bună purtare, în majoritatea cazurilor.

Apoi lumea i-a uitat. Cei mai în vârstă au înţeles de multă vreme că este inutil să te mai legi de ei, cei tineri au pierdut cu totul sensul semantic al cuvântului “securist” care tinde să se estompeze în negura vremurilor, ajungând cu timpul alături de “răzeş” sau “ienicer”, cuvinte care interesează din ce în ce mai puţin.

În viaţa reală cei la care mă refer şi rudele lor apropiate s-au înfrăţit