Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piesele vestimentare esenţiale pentru el, în această toamnă

Publicat in Adevarul, luni 30 septembrie 2013 ·

În acest sezon, bărbaţii se întorc la piesele clasice şi elegante, în special. Culoarea camel este preferata tendinţelor, alături de negru prespălat şi roşu în cămăşi cu carouri.

Jacheta perfectă de toamnă

Este o haină de tranziţie, cu indulgenţă, ce trebuie să fie stilată fără prea mult efort. Este o piesă esenţială, care poate fi purtată ori cu tricou, ori cu o bluză cu mâneci lungi, chiar pulovăr. Este scurtă, ceea ce o face perfectă pentru blugi şi bascheţi. Dacă grosimea este potrivită, poate fi purtată şi pe ninsoare cu un fular şi fes.

Un palton versatil

Nu există decizie mai importantă decât ce haină se poartă peste sacou. Cu cât este mai simplă opţiunea, cu atât de repede va putea fi asortată. Un palton până la genunchi, cu mici detalii precum buzunare de piele, poate fi asortată astăzi cu orice, inclusiv o pereche de bascheţi.

Frumuseţea unei haine bine croite este că nu i se duce timpul niciodată. De aceea mai bine investesteşti într-o piesă reuşită, chiar dacă te va costa mai mult, pentru că vor trece ani buni până când vei mai avea nevoie de alta.

Tricourile zilnice

Clasicele tricouri nu mai sunt „ştampila” celor care merg la sală într-un ritm obsesiv, aşa că nu trebuie să te fereşti de ele. Pentru vremea friguroasă, sunt perfecte sub un pulovăr, chiar de efect.

Pulovărul esenţial

Există câteva piese clasice în garderobă care nu trebuie să lipsească, iar pulovărul simplu, fără anchior, rotund la baza gâtului, se numără printre acestea. Indiferent că este de lână sau bumbac, alege varianta uni, uşor de combinat.

Piese grunge

Cămaşa în carouri, extrem de populară în anii '90, are parte de o reinterpretare în acest sezon. „Aceste cămăşi nu vor ieşi niciodată din tendinţe. Sunt permanent reinterpretate, pentru că sunt atât de versatile”, scrie „Business Insider”.

Ghete Chelsea

Mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Meciul CFR Cluj-Rapid: Marius Şumudică – Per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câştigăm

News.ro acum o ora
Marius Şumudică, antrenorul formaţiei Rapid, crede că echipa sa putea câştiga la Cluj şi speră ca giuleştenii să prindă play-off-ul. „Să fiu sincer, pentru că am egalat pe final, sunt mulţumit. Dar per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câş

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°