Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU Ionuţ Budişteanu, tânărul geniu al informaticii, începe facultatea în Bucureşti şi va locui în cămin: „Studiul în străinătate este un moft“

Publicat in Adevarul, luni 30 septembrie 2013 ·

Ionuţ Budişteanu, tânărul care la numai 19 ani a câştigat premiul cel mare la una din cele mai importante competiţii de ştiinţă şi inginerie (Intel ISEF 2013), va începe primul an universitar la Facultatea de Matematică şi Informatică din Bucureşti şi va locui într-unul dintre căminele Universităţii.

Pentru toţi scepticii care se îndoiau că tânătul geniu din Râmnicu Vâlcea va rămâne totuşi în ţară, iată că începutul anului universitar îl prinde pe Ionuţ în Bucureşti, într-o cameră de cămin. Proaspătul student este hotărât să rămână în România pentru cel puţin următorii trei ani şi crede că studiul în străinătate este un moft. A refuzat oferte de angajare de la firme uriaşe în favoarea studiului şi banii pe care i-a câştigat la concursuri nu-l împiedică să se mulţumească cu o viaţă normală de student.

Reporter: La ce facultate te-ai înscris?

Ionuţ Budişteanu: La Facultatea de Matematică şi Informatică, din cadrul Universităţii Bucureşti.

Unde o să stai acum în Bucureşti?

La cămin.

De ce ai ales să stai la cămin?

De ce să dau atâţia bani pe chirie, când pot să locuiesc la cămin? Singura problemă era că eu va trebui să-mi aduc şi anumite echipamente şi am nevoie de spaţiu. Dar am vorbit cu rectorul şi decanul facultăţii şi, la început, voi sta singur în cameră. Şi, oricum, nu-mi voi aduce toate dispozitivele, pentru că sunt destul de aproape de Râmnicu Vâlcea, voi mai merge acasă, mai ales că sunt şi apropiat de părinţi.

Şi totuşi, de ce nu pleci? Mulţi au spus că eşti naiv că rămâi în ţară, că te vei pierde, de ce ai rămas până la urmă în România?

România este a şasea ţară din lume care are cei mai mulţi programatori raportat la numărul populaţiei. Şi nu poţi compara România cu India. Asta s-a întâmplat doar în ultimii 10 ani. Doar în 10 ani, 8-10% din PIB-ul României a ajuns să fie dat de softwear. Pentru că în dom

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 30 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 47 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 52 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 9 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°