La acţiunea de ecologizare au participat peste 500 de voluntari. Acţiunea a fost coordonată de Primăria Roman.
Rezultatele campaniei “Let’s do it, Romania!” s-au dovedit un mare succes atât prin numărul record de participanţi, cât şi prin cantitatea de deşeuri colecată. Sub coordonarea Primăriei municipiului Roman, peste 500 de voluntari s-au strâns, sâmbătă, 28 septembrie, în parcarea din faţa ştrandului, în cadrul campaniei naţionale de ecologizare. “Vreau să mulţumesc tuturor unităţilor şcolare, profesorilor coordonatori, coordonatorilor, voluntarilor care s-au implicat în această activitate, o activitate frumoasă, pentru care îi felicit pe toţi participanţii”, a declarat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.
La activitate au participat 566 de voluntari: de la Colegiul Tehnic “Petru Poni”, sub coordonarea profesorilor Claudia Șugaru şi Loredana Lăpuşneanu au participat 120 de voluntari; de la Colegiul Tehnic “Danubiana”, sub coordonarea profesorului Ionela Murăriţa, au participat 30 de voluntari; de la Grupul Școlar “Vasile Sav”, sub coordonarea profesorului Irina Zaim, au participat 80 de voluntari; Colegiul Naţional «Roman-Vodă», sub coordonarea profesorului Elisabeta Ploscă, a fost prezent cu 30 de voluntari; Liceul cu Program Sportiv a fost prezent, cu sub coordonarea profesorilor Lucia Moise şi Liliana Simionescu, cu 50 de voluntari; Colegiul Tehnic “Miron Costin”, sub îndrumarea profesorului Crina Cărpuşor, a avut 60 de voluntari; Seminarul Ortodox şi Seminarul Teologic Franciscan, sub îndrumarea profesorului Sergiu Boloc, au avut 10 şi, respectiv 20 de voluntari; de la unitatea militară UM 01144 au participat, sub coordonarea lui Cristi Damian, 15 voluntari; Școala “Vasile Alexandri”, sub conducerea profesorului Maria Campău, a participat cu 60 de voluntari; Asociaţia Muşatinii, sub coordonarea profesorului Ovidiu Albert, a participat cu 40 de vol