Mai puţin de 14% dintre locuitorii cu drept de vot ai municipiului Bistriţa au participat, duminică, la referendumul local organizat de primărie şi Consiliul local, în cadrul căruia au fost consultaţi asupra traseului viitoarei centuri ocolitoare a oraşului şi asupra menţinerii zonei pietonale din centrul istoric.
Pentru acest referendum, cheltuielile suportate din bugetul local au fost de aproximativ 180.000 de lei. Ca rezultatul să fie validat ar fi trebuit să se prezinte la urne jumătate plus unu din cei circa 76.000 electori, scrie Agerpres.
Potrivit Biroului electoral de circumscripţie, la referendumul de duminică s-au prezentat 10.554 cetăţeni - adică 13,86% din total. Aceştia au primit câte două buletine de vot, prima întrebare la care a trebuit să răspundă fiind: "Sunteţi de acord cu construcţia în municipiul Bistriţa, din fonduri europene, a variantei ocolitoare Bistriţa Sud pe traseul DN 17 - Parc Industrial Bistriţa Sud - Dealul Cighir - Dealul Codrişor - Complex Wonderland - DN 17?". Întrebarea de pe cel de-al doilea buletin de vot a fost: "Sunteţi de acord cu menţinerea ca zonă pietonală a străzii Liviu Rebreanu?".
Pentru traseul variantei ocolitoare prin Pădurea Codrişor au votat 6.124 bistriţeni (58%), 4.281 au votat împotrivă (40,56%), iar 149 voturi au fost nule (1,41%). Menţinerea zonei pietonale a întrunit, însă, cele mai multe răspunsuri pozitive, 9.221 de cetăţeni spunând 'Da' (87,36%), 1.161 votând 'Nu' (11%), iar 172 voturi au fost anulate (1,62%).
Campania electorală pentru referendum s-a orientat asupra răspunsului la prima întrebare, contestatarii proiectului spunând că prin construcţia acestei variante ocolitoare se va distruge Pădurea Codrişor şi se va intra în intravilanul municipiului. În schimb, primarul Ovidiu Creţu şi susţinătorii săi au marşat pe ideea atragerii unei investiţii de 174 milioane de euro din fon