Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 50 de echipe sunt așteptate la Parada Cârnaților

Publicat in Covasna Media, luni 30 septembrie 2013 ·

Evenimentul va avea loc pe 12 octombrie la Sfântu Gheorghe

Pregătirile sunt în toi pentru cea de a XI-a ediție a Paradei Cârnaților, eveniment organizat an de an de Asimcov. Președintele Asociației, Bagoly Miklós, a declarat că au deja confirmare de la 30 de echipe care vor participa, și se așteaptă la peste 50 de formații care vor pregăti cârnați după rețete tradiționale.

Dată și locație schimbate

„Până acum Parada Cârnaților a fost organizată în luna mai, dar am observat că nu este tocmai bine ca acest eveniment să se suprapună cu altele. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am schimbat data și am ales ca anul acesta Parada Cârnaților să aibă loc pe 12 octombrie. Un alt motiv este acela că sezonul tăierii porcului, al preparării cârnaților începe toamna și se termină înainte de postul Paștelui” – a declarat Bagoly. Acesta a precizat că anul acesta Parada va avea loc în centrul orașului și speră că astfel numărul vizitatorilor va fi mai mare decât în anii trecuți.

Cârnați cât cuprinde

Echipele participante se pot înscrie la Asimcov, la Restaurantul Park sau Restaurantul Tribel, taxa de participare fiind de 300 de lei, iar în schimbul acestei sume participanții primesc 10 kg de carne, vas de plastic, șorțuri, dar și 6 bilete pentru susținători. Aceștia nu pot intra în timpul concursului în cortul special amenajat, dar își pot susține favoriții de pe margine. Bagoly Miklós i-a sfătuit pe participanți să folosească rețete tradiționale. Premiul pentru echipa câștigătoare va fi o vacanță oferită de Agenția Sun Travel, dar și dreptul de a participa la Festivalul Cârnaților de la Békéscsaba, Ungaria.

A doua zi, Festivalul Sarmalelor

Parada va avea loc așadar sâmbătă 12 octombrie, iar o zi mai târziu, duminică va fi organizat Festivalul Sarmalelor, unde de asemenea se pot înscrie echipe. Detaliile acestei competiții vor fi c

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 6 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 6 minute
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum 49 minute
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 52 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°