Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o Avertizare Hidrologică –COD GALBEN, valabilă şi pentru Judeţul Dâmboviţa în intervalul 30 septembrie 2013, ora 20.00 – 02 octombrie, ora 10.00, fenomenele vizate constând în creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu depăşiri ale cotelor de atenţie şi de inundaţie.
Se instituie Cod Galben pe afluenţii Argeşului inferior (judeţul Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu) , pe aflenţii Oltului inferior(judeţele Vâlcea şi Olt), pe afluenţii de stânga şi pe cursul mijlociu al Jiului( judeţele Olt şi Gorj), pe Vedea şi afluenţii săi (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), pe afluenţii Ialomiţei(judeţul Prahova), pe Călmăţui (judeţul Brăila) şi Desnăţui.
În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, se va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă au obligaţia de a institui serviciul de permanenţă în cadrul primăriei şi de a monitoriza cu atenţie evoluţia situaţiei hidrometeorologice, conform Ordinului MAI nr. 736/2005; astfel se va putea interveni în timp util la apariţia unor eventuale situaţii de urgenţă.