Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stroe, despre noul Cod Rutier: Nu amenzile ce vor fi aplicate sunt importante, ci respectarea legii

Publicat in Romania TV, luni 30 septembrie 2013 ·

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat luni că nu cuantumul amenzilor care vor fi încasate la buget în urma aplicării noului Cod rutier este important, ci nevoia de a respecta legea.

"Concluziile sunt foarte interesante. Colegii mei au dezbătut pe larg aproape articol cu articol. S-a luat act de aceste propuneri, urmează şi altele în cursul serii, unele mâine (marţi - n.r.), vom vedea dacă ajungem la o formă care să permită membrilor grupului liberal să facă un pas înainte. Eu rămân optimist. Vom vedea", a spus Stroe.

El a precizat că s-a discutat şi despre cuantumul amenzilor şi despre perioadele de suspendare a permisului de conducere. În ceea ce priveşte aspectul încasării amenzilor, care ar contribui la bugetul de stat, el a apreciat că "problema încasării nu este un capăt de ţară sub aspectul faptului că ar avea mare influenţă la bugetul de stat".

"Ştiu că unul dintre colegii de opoziţie a ridicat această problemă, că Guvernul doreşte să îşi crească veniturile la bugetul statului cu amenzi. Ele sunt nesemnificative în legătură cu cifrele bugetului de stat. Nu cuantumul lor este important pentru bugetul statului, pentru că ele înseamnă foarte puţin, ci nevoia de a respecta textul de lege. Ai greşit, te sancţionează, plăteşti amenda, aici este chestiunea. Problema este a moralităţii faptului că un act normativ prevede o sancţiune că sancţiunea trebuie să fie aplicată şi respectată, deci şi amenda plătită. Aici este problema de moralitate, nu pentru faptul că ar creşte veniturile la bugetul de stat", a mai susţinut Radu Stroe.

Ministrul de Interne a adăugat că unii colegi liberali au cerut ordonanţă de urgenţă, alţii au cerut proiect de lege.

"Deocamdată, permiteţi-mi să mă gândesc ce propuneri concrete vin, să discut şi cu primul-ministru", a spus Stroe, adăugând că şi-ar dori ca noul Cod rutier să fie adoptat miercuri, în şedin

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mașină luată de viitură în Constanța. O persoană, blocată pe capotă

HotNews acum 49 minute
O mașină a fost luată de viitură între localitățile Țepeș Vodă și Nicolae Bălcescu, județul Constanța, vizat de cod roșu de ploi abundente. Potrivit ISU Constanța, o persoană a rămas blocată pe capota autoturismului. ISU Constanţa intervine, miercur

Ministrul de Externe Oana Țoiu se întâlnește la Washington cu Marco Rubio, secretarul de stat al SUA

Adevarul acum 38 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, se află miercuri la Washington D.C., unde are programate consultări oficiale cu secretarul de stat american, Marco Rubio.

#ConstanțaEsteBine 8 octombrie 2025

Ziua Constanta acum 38 minute
8 octombrie 2025 Furtună electromagnetică cu fulgere și trăznete în Constanța și Dobrogea, cu apă ce curge din cer fără oprire și vânt care doboară copaci. Astfel de fenomene meteo apar ocazional la malul mării, îmi amintesc multe furtuni din copilă

Exercițiul de mobilizare MOBEX B-IF-25, în municipiul București și în județul Ilfov

Ziua Constanta acum 13 ore
În perioada 12-20 octombrie, în municipiul București și în județul Ilfov se va desfășura exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare MOBEX B-IF-25, organizat și condus de Mi

Scurgeri de amoniac la rafinăria Petromidia din Năvodari. Garda de Mediu a dispus închiderea unei instalații

HotNews acum 9 ore
O instalaţie din rafinăria Petromidia din Năvodari a fost închisă temporar de către comisarii Gărzii de Mediu, ca urmare a unei scurgeri de amoniac detectate în sistemul de răcire, informează News.ro. „Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au verifica

Tanczos Barna: Ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice. În zonele vizate de codul roşu de obicei este secetă

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că toate instituţiile statului au avut timp să se pregătească pentru a face faţă fenomenelor anunţate de către meteorologi. „Ceea ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice”, a declarat viceprem

Coaliția bate pasul pe loc cu pachetul privind reforma administrației publice. Decizia a fost din nou amânată

Adevarul acum 10 ore
Coaliția de guvernare a amânat decizia privind reforma administrației publice, neexistând încă un acord între partide asupra reducerii personalului sau a cheltuielilor din primării și consilii județene.

Banca Mondială majorează prognoza de creştere economică a Chinei la 4,8%, în pofida tensiunilor comerciale cu SUA

News.ro acum 2 ore
Banca Mondială a revizuit marţi în creştere prognoza privind creşterea economică a Chinei pentru 2025, anticipând un avans de 4,8% al PIB-ului, faţă de estimarea anterioară de 4%, publicată în aprilie, transmite CNBC. Noua estimare se apropie de ţin

Cauza morții lui Felix Baumgartner, stabilită de anchetatorii italieni: „O simplă eroare umană”

HotNews acum 9 ore
Justiţia italiană a dezvăluit cauzele morţii tragice a lui Felix Baumgartner, decedat pe 17 iulie la Porto Sant’Elpidio, în Italia, explicația fiind, potrivit procurorului care a anchetat cazul, „o simplă eroare urmană”, informează News.ro. Celebrul

Oana Țoiu a fost dată în judecată de Ion Ceban. Ce sumă astronomică cere primarul Chișinăului drept despăgubiri

Gandul acum 9 ore
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a dat-o în judecată, luna trecută, la Tribunalul București, pe Oana Țoiu, ministrul de Externe al României. În acțiunea, consultată de G4Media.ro, reclamantul îi cere lui Țoiu daune morale de 1 leu, să înceteze orice

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/15°
joi

11°/15°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/18°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/14°
joi

10°/11°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/14°
Constanta
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

12°/13°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

10°/13°
Timisoara
acum

mie.

6°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°