Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost luni la DIICOT, procurorii aducându-i la cunoştinţă că au pus sechestru pe bunurile acestuia, în dosarul în care este acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale.
Procurorii l-au chemat luni pe Adriean Videanu la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru a-i aduce la cunoştinţă că i-au pus sub sechestru bunurile din declaraţia de avere, aspect confirmat şi de fostul ministru al Economiei, care a spus că nu are conturi sau afaceri în străinătate.
Videanu a declarat, la ieşirea de la DIICOT, că este interesat să ofere toate informaţiile necesare anchetei şi să-i lămurească pe procurori că nu se face vinovat de acuzaţiile aduse. El a precizat că urmează să vadă dacă ancheta în acest caz îi afectează în vreun fel imaginea.
Întrebat ce bunuri i-au fost puse sub sechestru, Videanu a spus că este vorba despre conturile şi imobilele ce se regăsesc în declaraţia sa de avere.
Videanu a precizat că nu are alte conturi şi bunuri în afara celor care apar în declaraţia de avere şi că nu deţine conturi sau afaceri în străinătate.
Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, în 8 septembrie, ministrului Justiţiei cererea de urmărie penală pentru Adriean Videanu.
DIICOT a anunţat că în 9 septembrie a fost începută urmărirea penală în cazul fostului ministru al Economiei Adriean Videanu, pentru complot si subminarea economiei naţionale.
Senatorii din Comisia juridică au început, în 18 septembrie, studierea materialului proba