Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciurel despre cotizaţii, comisia Iancu şi evacuarea sindicatelor

Publicat in Pandurul, marți 1 octombrie 2013 ·

Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a făcut ieri câteva comentarii pe marginea comisiei anunţate de Marin Condescu, după vizita lui Victor Ponta, dar şi despre evacuarea sindicatelor din sediul din centrul oraşului. Acesta a făcut şi o scurtă referire la cotizaţia sindicală, despre care a spus că o va vira după ce sindicatele îşi declară membrii.

Marin Condescu a declarat, după discuţia cu premierul Victor Ponta de acum două săptămâni, că se va forma o comisie condusă de preşedintele Comisiei de Industrii, Iulian Iancu, din care vor face parte şi şapte sindicalişti, unde se va discuta pe mai multe variante de reorganizare a sistemului energetic românesc. Sindicaliştii spun că prima întâlnire ar avea loc săptămâna aceasta. Directorul Ciurel spune că această comisie nu există. „Comisia nu a existat vreodată. Aici vorbesc în cunoştinţă de cauză pentru că am întrebat. Se reorganizează Oltenia, ne întrebaţi şi pe noi? Există un plan de reorganizare a sistemului energetic, dar care va fi făcut de o firmă. (...) Fă-o profesionist de la început, nu cu sindicalişti“, a spus Ciurel.

Sindicaliştii, evacuaţi fără cotizaţie

Astăzi este 1 octombrie, ziua în care Federaţia Naţională Mine Energie ar fi trebuit să părăsească sediul din centrul oraşului Tg Jiu. Prima măsură a lui Ciurel a fost de a tăia utilităţile în clădire. Dar, şi-a dat seama că va fi afectat şi clubul Pandurii. „Aşa şi facem. Mi-au trimis o hârtie că trebuie să fie aproape de administraţie. Eu le-am trimis o altă hârtie şi le-am spus că trebuie să fie aproape de sindicalişti. Şi uite aşa am făcut un ping-pong din ăsta cu documente. Din păcate eu nu am ştiut un lucru, am crezut că acea vitrină cu cupe este clubul Pandurii, dar am înţeles că dacă le luăm utilităţile vor suferi şi cei de la club şi lucrul acesta chiar nu aş vrea să se întâmple. O să le găsim ni

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 34 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 37 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 3 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

ROBOR la 3 luni a crescut miercuri la 6,47% de la 6,08%

Mediafax acum 2 ore
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte,

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°