Un şofer în vârstă de 38 de ani, din Bacău, depistat în trafic rulând cu 121 de km pe oră în localitate, a fost încătuşat de către poliţişti după ce a încercat să sară din maşina Poliţiei în timp ce era dus la spital, scrie Mediafax.
Șoferul, care depășise cu 71 de kilometri viteza legală, avea o alcoolemie de 0,91 la mie.
Poliţiştii au încercat să-l testeze cu aparatul etilotest şi, pentru că bărbatul a refuzat, agenţii l-au urcat în autospeciala de poliţie pentru a-l conduce la spital cu scopul recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
"În drum spre unitatea medicală, şoferul a devenit recalcitrant şi a încercat să coboare din maşina de poliţie, motiv pentru care a fost încătuşat. La spital a refuzat prelevarea probelor biologice de sânge, dar a acceptat testarea etilotest, rezultatul fiind de 0,91mg/l alcool pur în aerul expirat", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.