Citesc în Adevărul, ediţia de Chişinău (23 septembrie c.), un interesant eseu despre „Poetul George Topîrceanu”, semnat de criticul şi istoricul literar, preşedinte al USR, Nicolae Manolescu.
„În epocă, George Topîrceanu era mult prea popular”, citim chiar la început şi simţim cum ne împunge întrebarea: Dar ulterior ce s-a întâmplat?
„Se întâmplă ca unii poeţi să înceteze, la un moment dat, să le spună ceva criticilor... sau cititorilor în general, cu excepţia copiilor şi adolescenţilor,” vine răspunsul.
De ce: se întâmplă? De ce: numai unii poeţi?
„...S-a schimbat... criteriul poeticului”, ne explică autorul... Şi în continuare: George Topârceanu devine un „autor de manuale în clasele mici. În liceu, el va lăsa locul lui Arghezi, Blaga şi Barbu”. Altă motivaţie ar fi „tinereţea literaturii”, care nu prea e clar cam ce ar fi să însemne.
Urmează mirarea, care reiese din teza precedentă: „E ca şi cum faptul de a aparţine tinereţii literaturii ar face din ei poeţi pentru tineri... George Topîrceanu ...e contemporan cu Arghezi, Blaga şi Barbu şi nu are cum fi considerat, în mod normal, ca aparţinând tinereţii naive a poeziei noastre. Dar iată-l alăturat naivilor!”
Ei bine, din respectivul eseu aflăm lucruri pertinente despre raportul dintre valoare şi popularitate, care, sub imperiul timpului, îşi schimbă, uneori (de cele mai multe ori!) ponderea în ecuaţie. Or, ceea ce e foarte popular nici pe de parte nu indică-garantează o certă valoare şi viceversa...
Dar scopul acestor note de lectură este absolut altul. Am ţinut să-l sugerez în chiar titlu.
Surpriza eseului, cel puţin pentru mine, a fost să citesc, în reluare, succesiunea celor doi poeţi: Macedonski şi... Eminescu.
Zice Manolescu: „Între timp apăruseră Macedonski şi Eminescu...”
Mai jos: „...
