Curtea Constituţională (CC) a decis, marţi, că recunoaşterea calităţii de titular în învăţământ de către consiliile de administraţie din şcoli şi de către senatele universitare, printr-o altă modalitate decât concursul, este neconstituţională. Pe scurt, profesorii care au depăşit vârsta de pensionare nu mai pot rămâne pe posturi titulare prin hotărârea celor două forumuri.
În şedinţa din data de 1 octombrie 2013, Curtea s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului în ceea ce proveşte dispoziţiile a două articole din Legea Educaţiei Naţionale (LEN), care sunt, de fapt, modificări aduse de celebra ordonanţă 92 dată în decembrie 2012.
Punctual, este vorba de o prevedere din articolul 284, unde se arată că: "Personalului didactic care a avut calitatea de titular şi care nu a depăşit cu 3 ani vârsta de pensionare i se poate recunoate această calitate de către consiliul de administraţie, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiţia renunţării la pensie pe perioada în care rămâne titular".
De asemenea, Curtea a mai declarat neconstituţională şi o prevedere de la articolul 289, unde scrie: "Personalului didactic care a avut calitatea de titular i se poate recunoaşte această calitate, anual, de către senatul universitar, conform metodologiei prevăzute la alin.(6), cu condiţia renunţării la pensie pe perioada în care rămâne titular".
Practic, profesorii care au ieşit la pensie şi care au continuat să ocupe posturi titulare prin hotărârea consiliului de administraţie (la preuniversitar), sau a senatului universitar, nu mai pot face asta de acum încolo, decât prin concurs.
"Cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.284 alin.(7) şi art