Gigi Becali a cerut marţi Curţii de Apel Bucureşti, la judecarea recursului faţă de contopirea pedepselor, să nu mai fie chemat la instanţă timp de două luni, pentru că are probleme medicale cu spatele, magistraţii stabilind un nou termen în această cauză pentru 26 noiembrie.
Finanţatorul Stelei a spus şi că nu mai suportă transportul cu "dubele ruginite şi fără ITP de la Jilava".
Becali a cerut intervalul de două luni şi pentru că la dosarul cauzei nu fusese depusă, până marţi, motivarea deciziei definitive în ultimul dosar în care a fost condamnat, respectiv cel în care a fost judecat pentru corupţie în legătură cu schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale.
Pe de altă parte, el a arătat că nu se înţelege cu conducerea Penitenciarului Jilava, motiv pentru care doreşte transferarea sa la Poarta Albă.
În final, judecătorii au stabilit un nou termen pentru recursul faţă de contopirea pedepselor, respectiv 26 noiembrie.
La 26 august, Becali a cerut transferul de la Penitenciarul Bucureşti Jilava într-o altă unitate de detenţie, însă conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a decis ca solicitarea să fie reanalizată după finalizarea dosarelor pe care acesta le are la instanţele din Capitală.
În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.
Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanţa supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu su