Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga: Cred că PDL va depăși PNL la europarlamentare, ținta noastră e peste 20%

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marți, la Gândul live, că democrat-liberalii vor obține un scor mai bun decât PNL la alegerile europarlamentare din 2014, estimând un procentaj peste 20%.

Blaga a precizat că la această oră PDL este pe un trend bun și se situează la 18% în preferințele electorale, potrivit unor sondaje comandate de democrat-liberali, astfel că în niciun caz nu poate fi catalogat drept un partid "mic" sau "slab".

"Niciodată nu am vorbit de procente înaintea unor alegeri, deși am condus toate campaniile electorale. Nu fac această gafă ca să vin și să anunț eu procentul. (...) Nu am făcut niciodată lucrul acesta, dar eu cred că un scor de peste 20% este un scor accesibil partidului și va fi un scor bun, un scor de etapă al unui partid greu încercat care, stabilizând România, a fost aspru sancționat. Motivele nu mai contează. Privim spre viitor și am convingerea că ne vom face datoria ca partid de opoziție, că vom veni nu numai cu critici, normale, pentru că în fiecare zi ne dau ocazia. Uitați-vă numai astăzi, discuțiile despre regionalizare în USL, despre descentralizare", a spus Vasile Blaga.

În privinţa disensiunilor din USL, Blaga s-a declarant contrariat: "nici nu mai știi cine e în opoziție". "Liberalii se cer din toți rărunchii să fie dați afară de la guvernare, cel puțin Antonescu, că știe că e mai greu în primăvară dacă nu pleacă acum. Vin facturile la iarnă și promisiunile electorale nu plătesc facturi. (...) Deci, despre asta este vorba. Cred că ne vom atinge obiectivul de etapă și un partid cu peste 20% este un partid important", a declarat preşedintele PDL.

El a adăugat că obținerea la europarlamentare a scorului pe care l-a estimat nu ar însemna pentru democrat-liberali un motiv de bucurie în perspectiva alegerilor din 2016.

Nici pe departe, dar am vorbit de etapă. Poate să însemne etapa de reconstrucție a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 48 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 27 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 18 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°