Astă vară, când s-a finalizat telenovela transferării lui Neymar din Brazilia în Spania, îmi puneam speranţele în presupusa incompatibilitate dintre el şi Messi, dacă n-a fost să-l aducem la noi, la Real. Între timp, Neymar şi-a descoperit vocaţia de servant al Piticului, cursele lui absolut demenţiale pe stânga făcând pârtie în apărările adverse şi aducându-l pe Pitic parcă şi mai des în poziţii de marcator. Nici vorbă de „nepotrivire de caracter”, ci dimpotrivă, o colaborare exemplară, cu o eficacitate şi mai a naibii decât înainte. Barcelona, chiar şi fără Pep, îşi continuă marşul triumfal, ducând tiki-taka pe noi culmi ale posesiei mingii, ceea ce nu e deloc surprinzător: în fond, n-ai cum să aştepţi altceva de la jucătorii cărora le-a intrat deja în reflex să paseze între ei până se cojeşte mingea. Între timp, Pep, de la care eu personal aşteptam o altfel de abordare a jocului la Bayern, din moment ce jucătorii de acolo au cu totul alte caracteristici decât cei ai Barcelonei, pare să nu-şi poată nici el depăşi fixaţiile, astfel încât, de la o etapă la alta, Bayern pare tot mai mult o copie xeroxată a Barcelonei. Culmea culmilor a fost atinsă sâmbătă, în ultima etapă din Bundesliga, în repriza a doua, când comentatorul român de la Eurosport 2 părea căzut într-un extaz total: „De două minute Bayern n-a mai pierdut mingea! Cred că bavarezii au făcut mai mult de 40-50 pase consecutiv!”. Din clipa aia, am mai numărat şi eu încă 9, cu care au ajuns la vreo 50 sau 60. Nu ştiu ce sentimente trăiţi dv., dar pe mine mă ia cu rău la inimă când îl văd pe Robben plecând în cursă şi, când să tragă ori să centreze (cum ştie el), se opreşte, se întoarce şi paseză în lateral ori înapoi. Dacă Pep a reuşit cu adevărat ceva la Bayern, atunci a reuşit să distrugă fiecare jucător în parte şi echipa în ansamblu. Ceea ce nu-i rău deloc. Grav e că şi Ancelotti a făcut la fel cu Rea