Secolul al II-lea a.Chr. este socotit a fi secolul decisiv al elenizării civilizației romane, de la marile monumente și practici de cult la cel mai banal cotidian, inclusiv la obiceiurile alimentare. În realitate, știm azi că influența greacă s-a exercitat constant asupra populației din Latium, fie direct, fie prin intermediul etruscilor, începând cel mai târziu din sec.VIII a.Chr. Dovadă stau inventarele mormintelor bogate în vase grecești, monumentele Romei primelor secole, și însăși scrierea alfabetică latină, care e o variantă a scrierilor locale grecești din sudul Italiei. Ce este totuși nou în sec. II a.Chr.? Desigur, faptul că influența exercitată de cultura greacă asupra Romei nu mai e un proces lent și oarecum independent de voința celor ce-l suportă, ci devine rapid, masiv și spectaculos, rezultat – cum spuneam și în articolul anterior – al unei opțiuni deliberate și explicite a unei părți importante din elita politică a Romei. Mai mult, această simbioză deliberată nu mai e rezultatul unei vecinătăți îndelungate, ci al unor războaie de cucerire în afara Peninsulei Italice, în care armata romană victorioasă adoptă fără ezitare o parte importantă a culturii învinșilor, începând chiar cu expresia verbală și scrisă. La finele acestui secol, elita romană este o elită bilingvă, într-o măsură care egalează, dacă nu cumva chiar depășește impactul limbii franceze asupra uzanțelor lingvistice și culturale ale aristocrației ruse evocate de Lev Tolstoi. Grecia cucerită – Grecia cuceritoare Caracterul paradoxal al acestei victorii simbolice a celor învinși nu a scăpat atenției anticilor. Orice cetățean roman cât de cât cultivat – ca și orice persoană educată din Europa post-antică, până mai ieri – știa pe dinafară versurile marelui poet Horatius, contemporan al lui Augustus și protejat al lui Mecena – Gaius Cilnius Maecenas, acest adevărat „ministru al culturii” din p