Un proiect al descentralizãrii pregãtit de vicepremierul Liviu Dragnea care ar urma sã fie adoptat prin OUG modificã nu mai putin de 21 de acte normative, precizând atributiile care vor fi cedate de ministere si alte institutii cãtre consiliile judetene si primãrii.
Pe 24 septembrie, în teritoriu a plecat o circularã privind propunerea legislativã intitulatã “Ordonantã de Urgentã a Guvernului privind stabilirea unor mãsuri de descentralizare a unor competente exercitate de ministere si celelalte organe de specialiate ale administratiei publice centrale”. Intentia cã procesul descentralizã rii se doreste a fi realizat imediat, începând cu 1 ianuarie 2014, se regãseste chiar în preambulul proiectului de OUG, unde se vorbeste despre necesitatea demarãrii procesului de elaborare a legii bugetului de stat pentru anul 2014 si, subsecvent, a bugetelor locale ale unitãtilor administrativ-teritoriale, cu respectarea calendarului bugetar prevãzut de Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificãrile si completãrile ulterioare si de Legea nr. 273/2006 privind finantele publice.
Cele mai importante modificari sunt
1. în subordinea primãriilor din orase/municipii vor functiona servicii rutiere si de ordine publicã ai cãror directori vor fi numiti de primari. 2. în subordinea consiliilor judetene vor fi transferate o serie de servicii deconcentrate de la ministere si agentii, conduse de persoane numite de presedintele CJ. Astfel vor fi reorganizate în subordinea CJ oficiile judetene de agriculturã, directiile judetene pentru culturã si patrimoniu, unitãtile teritoriale de promovare turisticã, directiile judetene de sport si tineret, centrele judetene de resurse si asistentã educationalã, casele corpului didactic, agen- tiile judetene de ocupare a fortei de muncã, agentia de plãti si inspectie socialã, agentiile judetene pentru protectia mediului, dir