Un bărbat de 62 de ani, din comuna argeşeană Bârla, a fot depistat de poliţiştii din Icoana, în zona sondelor petroliere din cadrul Parcului nr. 17 din localitate, în timp ce fura ţiţei de la o sondă.
„La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Potcoava, care, în urma efectuării cercetării locului faptei, a găsit 120 litri de produs petrolier, aflat în cinci recipiente din material plastic, depozitate în autoturismul parcat în careul sondei”, a declarat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În aceeaşi zi, poliţiştii din Icoana, aflându-se în patrulare pe raza comunei, au surprins, în aceeaşi zonă, un tânăr de 42 ani, din localitate, în timp ce fura ţiţei de la o sondă. Poliţiştii au găsit 100 litri de produs petrolier, aflat în cinci recipiente din material plastic.
„Întreaga cantitate de 220 litri produs petrolier a fost restituită reprezentanţilor Parcului petrolier, ce aparţine unei societăţi comerciale de distribuţie a produselor petroliere. În ambele cazuri sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a adăugat reprezentantul Poliţiei Olt.
Un bărbat de 62 de ani, din comuna argeşeană Bârla, a fot depistat de poliţiştii din Icoana, în zona sondelor petroliere din cadrul Parcului nr. 17 din localitate, în timp ce fura ţiţei de la o sondă.
„La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Potcoava, care, în urma efectuării cercetării locului faptei, a găsit 120 litri de produs petrolier, aflat în cinci recipiente din material plastic, depozitate în autoturismul parcat în careul sondei”, a declarat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În aceeaşi zi, poliţiştii din Icoana, aflându-se în patrulare pe raza comunei, au surprins, în aceeaşi zonă,