Cei mai amuzanţi mi se par politicienii bolnavi de paranoia. OK, mi-aţi putea spune că „politicieni şi paranoia” e un soi de pleonasm. Şi, probabil, aveţi dreptate. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum. Ci despre cât sunt de amuzanţi, totuşi, indivizii cu carnete de partid la purtător.

Acei indivizi cu minţile pline, dar pline!, de prostie. Cu sufletele bolnave de ură. Cu creierele spălate de foamea de bani. Cu toată fiinţa intoxicată de obsesia puterii şi a controlului. Cu slăbiciuni de care tu, omul normal şi de bun-simţ, te înfiori. Cu furăciunea, şi corupţia, şi şmenurile, care îi curg prin vene.

Şi, evident, te umpli de nervi când vezi că un astfel de specimen încă îţi mai conduce oraşul sau ţara. Şi, evident, începi să înjuri şi tu, degeaba!, pe cei ştiuţi şi neştiuţi, că l-au votat, pentru a câta oară?, pe baronaş. Că nu mai scapi odată de mafiotul care ţi-a zdrobit, sub pantofii mereu mai buni decât ai tăi, vis după vis. Dar, te calmezi. Că n-are rost, nu?, să-ţi mai omori şi tu vis după vis. Aşa că râzi şi speri că o să-ţi fie bine. Şi c-o să scapi tu, într-o zi, la naiba!, şi de baronaş.

Şi dacă tot vorbim despre politruci, dar mai ales de paranoia, zilele trecute am avut o demonstraţie spectaculoasă pe aşa-zisa scenă a politicii româneşti, transformată, deja de multă vreme, într-un soi de coteţ mioritic. Nebunia s-a declanşat după ce tovarăşul Marius Ostaficiuc, vice la municipala PSD Iaşi, a fost dat în gât de un coleg. În presă au apărut înregistrări cu tovarăşul, în timpul unei şedinţe, cum îşi instruia colegii mai tineri să deturneze un miting pentru replantarea teilor din Iaşi. Tei hăcuiţi, prin februarie, la ordinul primarului Gheorghe Nichita, tătuca pesediştilor moldoveni.

Dar nu despre scenariul, în fapt şi el paranoid, al lui Ostaficiuc vreau să vorbesc. Nici despre „Băieţi, nu veţi fi singuri!”. Nici despre