Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Ploaia torenţială a stricat parada dedicată Zilei Naţionale a Chinei

Publicat in Adevarul, marți 1 octombrie 2013 ·

Ziua Naţională a Chinei, sărbătorită pe 1 octombrie, trebuia să fie asemenea tuturor celorlalte din trecut: cu cer senin şi soare blând, graţiei ajutorului Departamentului de Modificare a Vremii. Dar sărbătoarea din acest an a fost umbrită de o ploaie torenţială care l-a obligat pe preşedintele Xi Jinping să-şi folosească propria umbrelă, gest neobişnuit pentru liderii comunişti chinezi. China are cea mai avansată tehnologie de modificare a vremii, folosindu-se de rachete antigrindină. Departamentul din Beijing face parte dintr-un sistem naţional care are peste 1.500 de experţi angajaţi şi 40.000 de lucrători cu jumătate de normă care amână precipitaţiile atunci când este autorităţile decid. Din 2002 până în prezent, China a întreprins mai mult de 500.000 de intervenţii asupra cursului natural al vremii, potrivit NBC News. Până la jumătatea zilei de marţi nu exista niciun semn care să indice apropierea unei ploi torenţiale. Cerul era încă albastru, iar aerul părea mai curat decât în ultimele zile. Însă atunci când toţi erau convinşi că experţii meteo au asigurat o zi perfectă pentru o sărbătoare, participanţii au fost luaţi prin surprindere de picăturile reci. Participanţii la ceremonia de sărbătorire şi-au deschis rând pe rând umbrelele, toate de culoare gri, identice. În acelaşi timp au încercat să-şi facă drum printre bălţi până la Monumentul Eroilor din Beijing pentru a depune ornamente florale. Sute de studenţi s-au echipat cu pelerine de ploaie şi şi-au dus la bun sfârşit programul de dans pregătit special pentru sărbătoarea Zilei Naţionale. Majoritatea participanţilor a încercat, în fapt, să se comporte ca şi cum nu ploua deloc, deşi mulţi au bănuit că experţii în meteorologie au comis o greşeală importantă. Ceremonia a fost condusă de preşedintele ţării şi liderul Partidului Comunist Xi Jinping, în timp ce ploaia devenea din ce în ce mai puternică. Ulterior,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum o ora
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Formula 1: Piloţii se plâng de mirosul de marijuana din Las Vegas. "Dacă ar face acum controale antidoping, toată lumea ar ieşi pozitiv"

News.ro acum 22 minute
Un miros neobişnuit pe circuitele de Formula 1 a provocat agitaţie vineri, în timpul antrenamentelor libere pentru Marele Premiu din Las Vegas. Mai mulţi piloţi, inclusiv Sergio Perez (Red Bull) şi Franco Colapinto (Williams), au semnalat miros de c

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°