Sute de sindicalişti Cartel Alfa din judeţul Cluj demarează acţiunile de protest. Oamenii vor picheta sediul Prefecturii în 16 octombrie, nemulţumiţi de salariile mici, dar şi de subfinanţarea sistemului bugetar. Sindicaliştii cer un salariu minim de 1.000 de lei.
Reprezentanţii Cartel Alfa Cluj au explicat că oamenii vor ieşi în stradă în 16 octombrie, conform calendarului de proteste anunţat la nivel central.
"La nivel local, în 16 octombrie vom picheta Prefectura Cluj. E un protest general care cuprinde sănătatea, dar şi modificările legislative promise şi nerealizate. E vorba despre subfinanţatrea existentă în anumite domenii de activitate. Suntem nemulţumiţi inclusiv de salariul minim pe economie. Toate domeniile de activitate sunt importante pentru noi", a spus liderul Cartel Alfa Cluj, Valentin Ilcaş.
Nemulţumirile bugetarilor se referă la: modificarea Legii dialogului social (L62/2011) în forma propusă de partenerii sociali, garanţia unei plăţi decente adică un salariu minim de cel puţin 1.000 lei în 2014, stoparea concedierilor oarbe, fără măsuri de protecţie socială, servicii publice şi sociale de calitate, accesibile tuturor, la relansarea economică şi combaterea evaziunii fiscale, dar şi la realizarea unui dialog social real. Potrivit sindicaliştilor protestele intră în linie dreaptă chiar dacă guvernanţi îi vor invita la discuţii. „Asta facem de un an jumătate tot discutăm. Întreaga societate civilă, pe diferite domenii, are acces şi discută cu factorii din conducere şi rămâne la acelaşi stadiu: ne alegem cu o discuţie. Ar fi timpul să trecem la fapte concrete, ca timpul să demonstreze ce spuneau în opoziţie, că dialogul social e o parte importantă a vieţii, aduce un plus de valoare. Dialogul social a fost ridicat în slăvi, dar azi e pur formal: ai dreptul la o opinie, dar hârtiile se aruncă într-un sertar, iar deciziile ies tot cum