Jumătate din senatorii prezenţi la şedinţa Comisiei juridice au votat pentru aprobarea cererii procurorului general privind începerea urmăririi penale împotriva ministrului Varujan Vosganian, iar cealaltă jumătate s-a pronunţat împotriva solicitării, cazul urmând să meargă la plen.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a prezentat, marţi, la Comisia juridică a Senatului, pentru a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu solicitarea procurorului general al României.
Şedinţa comisiei s-a desfăşoarat cu uşile închise, presa neavând acces.
Procurorul general, Tiberiu Niţu, a solicitat, pe 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
Ştire în curs de actualizare.