În căutarea unui ţel cu adevărat mare.
Cam peste tot în ţară, ba chiar şi prin cele mai îndepărtate străinătăţuri, românii au reînceput să se exprime civic. Unii, mai gălăgios, alţii pe muţeşte. Unii, în stradă, alţii, în mină. Unii, împotriva proiectului Roşia Montană, alţii, pentru exploatarea minieră; unii, contra maidanezilor, alţii, în apărarea lor; unii luând partea gazelor de şist, alţii respingându-le; unii, în amintirea teilor pierduţi, alţii, în favoarea salcâmilor ninja.
Drept este că, pentru prima dată după tumultoşii ani ‘90, societatea civilă pare a fi dispusă să mai încerce o dată. Nu ştiu dacă protestele sunt “curate” sută la sută, dar asta importă mai puţin. Cu siguranţă, printre cei din stradă, au fost infiltraţi încă de la început băieţi cu ochii azurii ca marea, dar majoritatea manifestanţilor sunt cu siguranţă oameni sinceri şi de bună credinţă. Avem astfel de-a face cu un veritabil fior civic, pe care îl credeam de mult dispărut.
Interesant este că, dacă, în urmă cu 20 de ani, cei mai implicaţi români aparţineau aşa-numitei generaţii a “ceauşeilor” sau a “decreţeilor”, astăzi, protestatarii fac parte din generaţia internetului. Prin urmare, mesajele de adunare se transmit infinit mai repede şi, deşi riscul manipulării maselor a rămas cam acelaşi, reacţiile rapide ale jucătorilor implicaţi direct au început deja să redefinească regulile jocului social.
Coincidenţă ori ba, toate aceste acţiuni sociale, care contează şi nu mai pot fi ignorate, s-au ivit taman în perioada în care preşedintele Traian Băsescu îşi reevaluează propriul rol politic în cadrul unei (viitoare) Mişcări Populare! Dar tocmai felul în care actualele mişcări populare se vor raporta la clasa politică le va determina destinul. Dacă vor fi confiscate de un partid, de un lider politic sau de o doctrină oarecare, atunci totul va eşua, la fel ca în anii ’90. S
