Sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19:00, stadionul Gloria va găzdui meciul dintre RC Stejarul Buzău şi RC Bârlad ce va conta pentru ultima etapă a play-off-ului DNS la rugby, ocazie cu care gazdele vor primi titlurile de campioni.
Stadionul Tepro din Iaşi a găzduit sâmbătă derby-ul Diviziei Naţionale de Seniori la rugby, cu Poli Agro şi RC Stejarul Buzău în postura de adversare. Având o singură în- frângere pe durata întregii competiţii, trupa lui Eduard Suciu s-a impus în faţa moldovenilor cu scorul de 20-19, succes care i-a asigurat înaintea ultimei etape din play-off prima poziţie în clasament şi totodată titlul de campioană. O promovare en-fanfare, salutată în stilu-i caracteristic de preşedintele Niţă. „La Iaşi am avut un meci foarte greu, ne aşteptam, dar cu ambiţie şi o tactică bine concepută de antrenor am ieşit învingători, în ciuda tuturor ostilităţilor. Una peste alta, este o bucurie foarte mare, este răsplata unei munci de 6 ani, am luat-o etapă cu etapă şi am crezut în ceea ce facem”, a declarat oficialul buzoian. Această preţioasă victorie a fost obţinută de elevii lui Eduard Suciu graţie punctelor realizate de Niţu – eseu, lovitură de pedeapsă şi 2 transformări, Cl. Popovici – eseu şi Borz – transformare. În derby-ul de pe stadionul Tepro din Iaşi, pentru Stejarul au evoluat următorii jucători: Suflea, Cl. Popovici, M. Popovici, Vlad, Pânzaru, Dan, C. Dima, Merşoiu, Ilie, Niţu, Dumitrache, Ad. Dima, Todică, Palcău şi Borz. Au mai jucat: Brăileanu, Trifan, Dinu, Grigore, Pojar, Caloian, Croitoru şi Lungu. În celălalt meci din play-off, în aceeaşi zi RC Bârlad s-a impus în faţa echipei Ştiinţa Petroşani cu scorul de 32-15, astfel încât clasamentul DNS se prezintă astfel: 1. Stejarul Buzău – 23p; 2. Poli Agro Iaşi – 15p; 3. RC Bârlad – 7p; 4. Ştiinţa Petroşani – 5p. Sâmbătă, 5 octombrie, va avea loc ultima etapă din play-off, după următ