Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondul suveran de investiţii din energie, în chinurile facerii

Publicat in Bursa, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Înfiinţarea unui fond suveran de investiţii în sectorul energetic, care să cuprindă participaţiile minoritare ale statului la companiile din domeniu, este intens promovată de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, şi bine primită pe piaţă. Foarte mulţi specialişti consideră că era timpul ca statul să nu mai încaseze dividendele de pe participaţiile minoritare la buget şi să le folosească pentru investiţii în energie.

Reprezentanţii Departamentului pentru Energie au declarat, recent, că proiectul fondului s-a împotmolit la Ministerul Finanţelor, care nu este dispus să renunţe la încasarea dividendelor la buget.

Surse guvernamentale ne-au spus, însă, că lui Constantin Niţă nu i se pun beţe în roate cu proiectul fondului de investiţii: "Fondul are susţinere guvernamentală. Departamentul pentru Energie este aşteptat la Ministerul Finanţelor cu documentaţiile aferente asupra impactului pe buget. Adică trebuie să arate valoarea dividendelor încasate de stat pe participaţiile minoritare din energie. În plus, trebuie să existe şi un buget de funcţionare a Fondului".

Între timp, prin Parlament este pe circuitul de avizare un proiect de Lege privind înfiinţarea Fondului Român de Investiţii Strategice în Energie şi Resurse Energetice, iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD.

Ieri, Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat că la Camera Deputaţilor începe dezbaterea pe crearea unui fond de investiţii în domeniul energetic.

Domnia sa nu a dat mai multe detalii, dar surse parlamentare ne-au spus că proiectul va suferi modificări ca să fie conform proiectului lui Constantin Niţă: "Se doreşte susţinerea înfiinţării unui fond de investiţii în energie, dar numai cu participaţiile minoritare ale statului. Deputaţii PSD şi cei PNL susţin acest Fond".

În proiectul de lege iniţiat de deputaţi, scrie

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 6 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°