Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Noaptea Cercetătorilor” a atras peste 2400 de tulceni

Publicat in Obiectiv Tulcea, marți 1 octombrie 2013 ·

Peste 2400 de persoane au parti­cipat vineri la „Noaptea Cercetăto­rilor”, eveni­men­tele fiind organizate la Centrul Muzeal Ecoturistic „Delta Dunării”, la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară şi la Casa Avramide. Manifestări similare au avut loc şi în alte judeţe din ţară, cum ar fi Bucureşti, Oradea, Suceava, Piatra Neamţ, Braşov, Sinaia şi Galaţi.

„La Tulcea, participanții au fost din toate categoriile sociale și de vârstă, interesul fiind sporit de caracterul practic și interactiv al manifestărilor. Specialiștii Institutului de Cercetări Eco-Muzeale au ieșit la rampă, dezvăluind culisele muncii de cercetare pe înțelesul tuturor. Demon­strațiile practice pe do­me­nii, concursurile, lecțiile de dans, degus­tările de preparate specific dobrogene, dar și conferința de aniversare a 110 ani de la nașterea binecunoscutului artist tulcean Alexandru Ciucurencu au incitat curiozitatea publicului. Într-o atmosferă tonică, familiară și relaxată, specialiștii au deconstruit mitul de castă care le caracterizează imaginea”, au precizat organizatorii.

Aprecierea de care s-a bucurat evenimentul este exprimată cantitativ printr-un total apro­­ximativ de 2400 de participanți distribuiţi astfel: 1050 participanți la Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, 850 participanți la Muzeul de Etnografie și Artă Populară, 500 participanți la Casa Avramide.

Peste 2400 de persoane au parti­cipat vineri la „Noaptea Cercetăto­rilor”, eveni­men­tele fiind organizate la Centrul Muzeal Ecoturistic „Delta Dunării”, la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară şi la Casa Avramide. Manifestări similare au avut loc şi în alte judeţe din ţară, cum ar fi Bucureşti, Oradea, Suceava, Piatra Neamţ, Braşov, Sinaia şi Galaţi.

„La Tulcea, participanții au fost din toate categoriile sociale și de vârstă, interesul fiind sporit de caracterul practic și interactiv al manifestărilor. Speci

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Rezultatele la tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, de marți 31 decembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 8 ore
Loteria Română a organizat marți, 31 decembrie, tragerile speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și alta suplimentară. Rezultate Loto 6/49 de marți, 31 decembrie

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°