Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In Popeşti Leordeni se deschide un outlet de materiale electrice

Publicat in BusinessMagazin, marți 1 octombrie 2013 ·

 

Societatea Arhimede Import-Export, lider naţional al pieţei de iluminat şi parte a grupului de firme Menatwork (important producător şi distribuitor pentru materiale de construcţii), deschide astăzi un outlet cu o suprafaţă de 1.000 mp dedicat materialelor electrice şi soluţiilor pentru iluminat.

Magazinul este situat la ieşirea din Popeşti Leordeni, pe şoseaua de Centură, nr. 103 (în incinta parcului industrial Menatwork) şi reuneşte o gamă de peste 2.000 de produse.

”Ideea outletului, vine pe fondul scăderii puterii de cumpărare”, declară Corina Tudoroiu, director de marketing, Grup Menatwork. Spaţiul se adresează electricienilor, instalatorilor, revânzătorilor, agenţilor comerciali specializaţi, dar şi a consumatorilor finali, atât cu produse tehnice şi specializate (de exemplu: iluminatul obiectelor sensibile la lumină ori căldură din muzee, magazine, vitrine etc), cât şi cu mărfuri de larg consum, la preţuri cu reduceri ce pot să ajungă şi până la 70%. ”Acest outlet este o platformă atipică de comerţ, datorită faptului că funcţionarea sa nu se aseamănă cu cea a magazinelor de tip do-it-yourself, în care individul merge la raft şi se auto-serveşte. Pe palierul ineditului sunt configurate corpurile de iluminat cu surse LED, capabile să creeze efecte dinamice prin combinarea, intercalarea şi schimbarea culorilor, destinate aplicaţiilor de înfrumuseţare a clădirilor publice, parcurilor, oraşelor, dar şi la iluminarea magazinelor, restaurantelor, birourilor, locuinţelor”, declară Corina Tudoroiu.

Din magazin se pot achiziţiona spoturi, plafoniere, lămpi, proiectoare, stâlpi ornamentali, becuri şi accesorii, soluţii pentru iluminatul rezidenţial, comercial, stradal, industrial, public şi de birouri, atât cu tehnologie tradiţională, cât şi cu tehnologie LED. În completare sunt disponibile accesorii electrice, tablouri şi aparataj electric,

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost exclus din Legiunea de Onoare

HotNews acum 27 minute
O sancţiune rară pentru un fost preşedinte: Nicolas Sarkozy a fost exclus din Legiunea de Onoare în urma condamnării sale, devenită definitivă, la un an de închisoare pentru corupţie în afacerea interceptărilor telefonice, potrivit unui decret publi

Iranul a lansat un nou tip de rachetă balistică în atacurile asupra Israelului. Prototipul ar putea pătrunde sistemele de apărare americane

Ziare.com acum o ora
În timpul unei serii de atacuri lansate în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, Israelul a fost lovit de o rachetă balistică ghidată de tip Haj Qassem, potrivit agenției de știri iraniene FARS, afiliată statului, citată de CNN. Această rachetă a

Tragediile se țin lanț în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării!

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic s-a produs duminică în India. Un elicopter s-a prăbușit în nordul țării. La bord se aflau șase persoane, relatează știripesurse.ro. Un elicopter care transporta șase persoane s-a prăbușit duminică în statul nordic indian Uttarakh

Sute de mii de persoane la parada grandioasă a lui Trump de la Washington, conform estimărilor Casei Albe: Suntem cea mai mare ţară din lume şi vom fi şi mai puternică - VIDEO

News.ro acum 29 minute
Donald Trump a fost extrem de încântat de marea paradă militară la care a asistat sâmbătă la Washington, într-o zi marcată de ample manifestaţii împotriva politicii sale în întreaga ţară. Într-o atmosferă accentuată de asasinarea unui ales local sâm

Luni începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Vezi semnificația acestuia!

Botosani News acum o ora
Luni, 16 iunie, începe postul Sfinților Petru și Pavel. Acest post va dura până pe 28 iunie, în ajunul sărbătorii celor doi mari apostoli. Când pică zilele cu dezlegare la pește. Deși postul Sfinților Petru și Pavel este mai scurt decât cel al Paște

Chivu, la Los Angeles, înainte de debutul la Cupa Mondială a Cluburilor: Suntem aici pentru a onora această competiţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Chivu a declarat, sâmbătă, la Los Angeles, că Inter Milano doreşte să aibă o evoluţie cât mai bună la Cupa Mondială a Cluburilor. El a afirmat să simte o mare responsabilitate în calitate de

Semnale radio bizare detectate ca venind din gheaţa Antarcticii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un grup internaţional de cercetători, inclusiv oameni de ştiinţă de la Penn State, a raportat detectarea unor impulsuri radio neobişnuite provenite din gheaţa Antarcticii, semnale care sfidează actua

Simona Halep, anunț de impact pentru fani! A stabilit ziua când va organiza meciul de retragere

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Simona Halep (33 de ani) a anunțat sâmbătă seara, în direct la Sports Festival, că vara viitoare va organiza un meci de retragere, la Cluj-Napoca, după ce tot în Ardeal, la ediția din acest an a turneului de 250 de puncte de la Transylvania Open a j

Surse CNN: Operațiunea israeliană împotriva Iranului va dura săptămâni și se desfășoară cu aprobarea implicită a SUA

Mediafax acum 3 ore
Operațiunea Israelului împotriva Iranului este de așteptat să dureze „săptămâni, nu zile” și avansează cu aprobarea implicită a SUA, potrivit oficialilor de la Casa Albă și israelieni, citați de CNN. Administrația președintelui american Donald Trump

Trump i-a spus lui Putin că „și războiul lui ar trebui să se încheie”, după ce au fost de acord că atacurile dintre Iran și Israel trebuie să înceteze

HotNews acum 11 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că a vorbit sâmbătă la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre care spune că l-a sunat ca să îl felicite de ziua sa de naștere și să vorbească despre conflictul dintre Iran și Israel. Lideru

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

19°/31°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

21°
dum.

14°/23°
lun.

18°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/26°
lun.

13°/25°
mar.

15°/25°
mie.

15°/24°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°
mar.

16°/27°
mie.

14°/29°