Israelul vrea şi mai multă presiune asupra Iranului, pentru a împiedica republica islamică să producă arme de distrugere în masă. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, l-a sfătuit pe preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, să nu creadă vorbelor diplomatice ale Teheranului şi să intensifice sancţiunile împotriva Iranului.
În timpul vizitei la Casa Albă, premierul Israelului a cerut preşedintelui american, Barack Obama, să aplicate măsuri mai dure faţă de Iran, dacă regimul de la Teheran va sfida Occidentul.
"Dacă Iranul îşi continuă programul nuclear în timpul negocierilor, sancţiunile trebuie intensificate", a subliniat Benjamin Netanyahu.
Preşedintele SUA a încercat să asigure Israelul că nu va renunţa prematur la sancţiuni, dar că va acorda o şansă diplomaţiei. Obama a avertizat că opţiunea militară rămâne în vigoare, pentru a constrânge Iranul să îşi respecte obligaţiile.
"Cuvintele nu sunt suficiente. Aşteptăm acţiuni din partea Iranului, care să confere încredere comunităţii internaţionale", a declarat liderul de la Casa Albă
Semnele unei apropieri dintre SUA şi Iran au neliniştit Israelul, care acuză Teheranul de tragere de timp, pentru a scăpa de sancţiunile internaţionale şi pentru a continua să-şi dezvolte armele nucleare.
Anterior, liderul de la Casa Albă şi noul preşedinte iranian, Hassan Rouhani, au avut o convorbire telefonică istorică. Cei doi oficiali au discutat despre programul nuclear al Iranului.
Republica islamică va prezenta propriul plan pentru o rezoluţie în cadrul negocierilor în formatul 5+1, din care face parte Marea Britanie, China, Franţa, SUA şi Rusia. Reuniunea urmează să aibă loc pe 15 şi 16 octombrie, la Geneva.