Condamnarea lui Dan Voiculescu este semnalul clar că de acum înainte niciun membru al „clanului varanilor“ nu mai poate dormi liniștit.
„În apele române există nu numai pești, ci și o reptilă periculoasă. Aceasta este crocodilul, un prădător inteligent și abil. Gras și șmecher, acesta s-a obișnuit să mănânce bine și să trăiască în apă murdară. Singurul lucru de care îi este frică crocodilului este ca apa în care trăiește să fie curățată.“ Descrierea îi aparține ambasadorului britanic Quinton Quayle.
Șeful Delegației Comisiei Europene la București, Jonathan Scheele, îi numea plastic „rechini“, iar comisarul european pentru extindere, Günter Verheugen, recomanda fără menajamente: „trebuie prinși peștii mari, și nu plevușca“. Mai radicală, baroneasa Emma Nicholson ridica ștacheta: „Există încă rechini care înoată fericiți în apele corupției. Ei trebuie vânați și exterminați“. Era perioada Năstase și a PNA-ului. Când oficialii europeni vorbeau exasperați despre corupția de lux, nu era clar dacă se gândeau neapărat la Voiculescu, era și el undeva pe listă, desigur, dar nu chiar printre primii.
Ce s-a întâmplat de atunci încoace? Am fost primiți în Uniunea Europeană, după ce Macovei, cu sprijinul ferm al lui Băsescu, a dat primele semnale că plasa justiției va fi croită pentru alte dimensiuni. Lucrurile s-au mișcat însă încet, rezistența sistemului, adică a rețelelor politico-afaceristo-securistice, fiind mai greu de destructurat decât estimau, optimist, occidentalii, convinși fiind că apariția unor instituții după modelul verificat la ei va rezolva mare parte din problemă. De abia în ultimii 3-4 ani, dezghețul s-a produs în adevăratul sens al cuvântului și reforma instituțională, presiunile externe, dar mai ales influența și modelul unor oameni de excepție au dat roade. Rechinii au început să fie „exterminați“
