Vârsta de pensionare creşte, dar statul nu dă semne că ar susţine printr-o strategie coerentă înfiinţarea de locuri de muncă pentru cei trecuţi de prima tinereţe.
Pentru românii de vârsta a treia nu există politici de încurajare a preluării lor de către instituţii, nici măcar de stimulare a lor să-şi caute loc de muncă. În plus, nu există un echilibru al măsurilor pentru crearea locurilor de muncă nici pentru tineri. Dacă nici copiii, nici părinţii lor nu au loc de muncă, avem de-a face cu familii întregi care trăiesc la limita subzistenţei.
Pe fondul unor politici sociale aberante precum menţinerea artificială a salariului minim garantat în plată la nivele care fac ca aproape jumătate din lucrători (deci persoane active) să fie asistaţi social (alocările pentru asistenţa socială sunt circa 38%), se complică şi mai mult elaborarea unor politici publice care să poată fi ulterior şi reflectate într-o strategie legislativă coerentă.
Cum pot fi avantajaţi vârstinicii
"Evident că asistenţa socială trebuie să fie direcţionată către grupurile de persoane defavorizate. E o problemă de politică socială: este bine că se dă dreptul să se cumuleze pensia cu salariul, sau să se cumuleze jumătate de salariu şi pensia, sau să se cumuleze jumătate de pensie cu salariul sau cât timp se munceşte nu se poate? Răspunsurile la toate acestea dau evident rezultate diverse pentru integrarea persoanelor de vârsta a III-a pe piaţa muncii, dar şi o formă de echilibru între avantajarea integrării tinerilor pe piaţa muncii faţă de integrarea persoanelor de vârsta a treia", afirmă Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele Cartel Alfa.
Soluţiile statului
În practică, statul român are două pârghii de intervenţie. Prima este subvenţia la angajare pentru anumite categorii de şomeri, între care şi persoanele de peste 45 de ani. Pe lângă scutirea de contribuţia socială din sala
