În România a intrat în vigoare legea uciderii cîinilor.fără stăpîn. În Bucureşti l-am auzit pe primarul oraşului spunînd în cît timp vor fi omorîţi cîinii pe care nu-i va adopta nimeni, asta ca şi cum Sorin Oprescu ar fi fost ales să conducă acest oraş ieri, alaltăieri. Faţă de această uriaşă neruşinare, nu-mi rămîne decît să-i mai rog o dată pe bucureşteni să adopte măcar cîte un cîine. Sîntem aproape două milioane, iar ei sînt doar vreo şaizeci de mii. Pe vremea cînd în acest oraş cîinii fără stăpîn nu deveniseră o problemă pentru urbe şi nimănui nu-i trecea prin cap să-i extermine în masă, poetul Ion Barbu, pe numele lui adevărat, Dan Barbilian, matematician cu studii înalte şi recunoscut în universul cunoscut al matematicienilor drept proprietar al spaţiilor Barbilian, avea o casă în cartierul Cotroceni. Ţinea cîini în curte şi îi înţelegea ca puţini alţii. Ion Barbu îşi primea cîinii şi în casă - chiar dacă erau vreo şapte, opt foşti vagabonzi culeşi de pe stradă, care ziua stăteau într-o curte îngustă , cu plopi lîngă gardul dinspre curtea vecină. Cînd a murit Fox, preferatul său, Ion Barbu a scris cea mai frumoasă poezie din cîte am citit în amintirea unui cîine. Iat-o: In memoriam Primavara belalie Cu nopti reci de echinox, Vii si treci Si-nvii, stafie, Pe rapusul caine Fox! Fox frumos Cu dinti otele Si pret mare La catele, Fox nebun Scurt de coada Fuge-n lume, Se innoada! Primavara belalie, Insomnii de echinox, Dimineti, lasati sa vie Cum venea, baiatul Fox: Capul, cafeniu patat, Cu miros de dimineata, De zavozii mari din piata In trei locuri sangerat, Il lipeste de macat, Ochii-ntoarce, a mirare, Din piept mare: Ce latrat! Pomi golasi si zori de rosuri! (E aprilie, nu mai) Forfota de fulgi pe cosuri, In cuib fraged: Cir-li-lai. - Fox al meu, iti place, hai? Cir-li-lai, cir-li-lai, Precum stropi de apa rece In copaie cand te lai; Vir-o-con-go-eo