Pilotul Sorin Mureşan, unul dintre puţinii sălăjeni pasionaţi de zbor, susţine ideea punerii în practică a unui program de promovare a valorilor turistice sălăjene din „aer”.
Sorin Mureşan ne-a declarat că programul ar putea viza realizarea unor filme documentare din avion pentru a fi prezentate turiştilor, care vor putea vedea altfel atracţiile Sălajului. „Eu cred că ar putea fi o metodă inedită de promovare a Sălajului această modalitate. Este, însă, deocamdată un proiect pe care mă gândesc să-l pun în practică dacă voi găsi sprijinul necesar”, a declarat Sorin Mureşan. Pilotul, bun prieten cu Alexandru Vizaknai din Crasna, cel care a înfiinţat primul miniaerodrom privat din judeţ, susţine şi ideea amenajării unui aerodrom în municipiul Zalău sau altă localitate pentru a putea fi utilizat inclusiv de aparatele de zbor care preiau urgenţele medicale. „Nu cred că ar fi nevoie de costuri foarte mari. Problema este cea care ţine de găsirea terenului necesar, pentru că în rest nu este nevoie de cheltuieli importante. O astfel de investiţie nu doar că ar permite realizarea unor zboruri de agrement, ci şi intervenţiile fără probleme ale unor aparate de zbor utilizate pentru transportul urgenţelor medicale.
Pilotul Sorin Mureşan, unul dintre puţinii sălăjeni pasionaţi de zbor, susţine ideea punerii în practică a unui program de promovare a valorilor turistice sălăjene din „aer”.
Sorin Mureşan ne-a declarat că programul ar putea viza realizarea unor filme documentare din avion pentru a fi prezentate turiştilor, care vor putea vedea altfel atracţiile Sălajului. „Eu cred că ar putea fi o metodă inedită de promovare a Sălajului această modalitate. Este, însă, deocamdată un proiect pe care mă gândesc să-l pun în practică dacă voi găsi sprijinul necesar”, a declarat Sorin Mureşan. Pilotul, bun prieten cu Alexandru Vizaknai din Crasna, cel care a înfiinţat p