Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Let's Do It Romania, bilanţ impresionant în Neamţ: peste 750 de tone de gunoi strânse de aproape 10.000 de voluntari

Publicat in Adevarul, marți 1 octombrie 2013 ·

La acţiunea de ecologizare desfăşurată în cadrul proiectului naţional „Let’s Do It, Romania”, au participat 9.385 nemţeni. Voluntarii au colectat 6.337 de saci adică peste 750 de tone de gunoaie.

La acţiunea desfăşurată sâmbătă, 28 septembrie în Neamţ au participat 7.542 de elevi şi profesori, 1097 voluntari din instituţii, 297 voluntari din societăţi comerciale, 261 voluntari din ONG-uri, 105 activişti de partid, 50 asistaţi social şi 33 de voluntari înregistraţi la „Foişorul Voluntarilor” în ziua evenimentului.

„Avem convingerea că la această acţiune au participat, peste 10.000 de voluntari fiindcă au fost mulţi oameni de bine care au mers pe cont propriu, cu familiile, prietenii sau colegii, fără a se înregistra la punctele noastre. Mulţumim operatorilor şi companiilor de gestionare a deşeurilor care au asigurat colectarea şi depozitarea sacilor strânşi în urma acţiunii de ecologizare”, a declarat Gabriel Cojocariu, coordonatorul acţiunii la nivel judeţean.

Peste 7000 dintre participanţi au fost elevi însoţiţi de cadre didactice ca urmare a parteneriatului cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Neamţ.

De asemenea la campania de ecologizare au participat 372 angajaţi ai Direcţiei Silvice şi 440 de voluntari din cadrul cluburilor ecologiste, ONG-uri, familii sau elevi. S-au mai remarcat ca voluntari 75 de jandarmi, personalul Parcului Naţional Ceahlău, Clubul Ecoturistic Gheorghe Iacomi.

„De pe raza Parcului Naţional Ceahlău, cei aproximativ 160 de voluntari care au ecologizat traseele turistice şi împrejurimile, au strâns 100 de saci de deşeuri lăsate de trecători certaţi cu ecologia” a precizat Constantin Andraş, din partea Administraţiei Parcului Naţional Ceahlău.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

15 județe și Capitala, sub avertizare Cod roșu de caniculă. Recomandările specialiștilor

Mediafax acum 14 minute
Meteorologii au emis o avertizare de Cod roșu, iar în 15 județe și în Capitală se vor înregistra temperaturi maxime de 38-41°C. Aceasta intră în vigoare luni la ora 10.00 și va fi valabilă până marți, la ora 10.00. Este vorba de județele Mehedinți,

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 45 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 25 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 38 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 45 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°