Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şomajul în rândul tinerilor trece de 23%

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 1 octombrie 2013 ·

Statutul de şomer cu diplomă „e revendicat” de un număr din ce în ce mai mare de absolvenţi clujeni în contextul în care tot mai multe companii îşi reorganizează activitatea cu scopul de a-şi eficientiza costurile, renunţând la o parte din personal sau „îngheţând” oferta de locuri de muncă.Nimeni nu vine însă cu soluţii concrete, iar „pisica” este aruncată dintr-o grădină în alta. Dintre numărul celor care aplică pentru un job, mai bine de jumătate sunt absolvenţi care nu au mai avut un loc de muncă, potrivit companiilor de recrutare. „Depinde de anunţ, dar în medie 60% dintre cei care aplică pentru un loc de muncă sunt absolvenţi de studii superioare, fără experienţă”, declară un specialist al companiei de HR, Hink. Deşi nu sunt statistici la nivel local care să releve anvergura „neocupării” în rândul tinerilor, cifrele nu diferă, cu siguranţă, cu mult de cele de la nivel naţional unde, şomajul în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de an este estimat la 23%, de trei ori mai mult decât media națională. „Estimările nu sunt o surpriză. Administraţia nu a creat locuri de muncă şi nici mediul privat. Dar problema e una europeană, nu doar locală. Acum se analizeză pârghii care să stimuleze sectoarele de activitate la nivelul UE. Ţinta e să se atingă un grad de ocupare de 70% în rândul tinerilor”, spune Daniel Don, directorul Agenţei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj. Universităţile îşi dau silinţa... Universităţile spun că fac tot posibilul pentru a le oferi pregătire pentru locuri de muncă căutate pe piaţa de muncă. „Universitatea Babeş-Bolyai îsi corelează permanent oferta educatională şi programele de studiu conform cerinţelor studenţilor şi a pieţei muncii. În acest sens, UBB propune în fiecare an noi specializări şi programe de studiu atât la nivel licenţă cât şi la nivel de masterat. Mai mult, UBB oferă posibilitatea studenţilor

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Mediafax acum 25 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum 34 minute
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 8 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Percheziţii la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea într-un dosar de corupţie / Sunt vizaţi medicii de la Neuropsihiatrie Infantilă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Procurorii şi ofiţerii anticorupţie din Vâlcea efectuează luni percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea în cadrul unui dosar de corupţie, transmite Agerpres. Urmărește cele mai

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°