Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române (BCR) a făcut schimbări în structura şi componenţa conducerii executive pentru a asigura alinierea responsabilităţilor de management la structurile organizaţionale rearanjate ale băncii.
Jonathan Locke a fost numit în funcţia de vicepreşedinte responsabil pentru Managementul Riscului, sub rezerva aprobării Băncii Naţionale a României. Locke are o experienţă de peste 20 de ani în calitate de consultant şi angajat în cadrul unor instituţii financiare din Marea Britanie, Europa Centrală şi de Sud-Est şi Rusia. În ultimii 10 ani, a ocupat funcţii de management şi de guvernanţă a riscurilor în cadrul reţelei internaţionale a băncii Intesa SanPaolo în Slovacia, Croaţia şi Ungaria.
Michael Beitz va avea ca responsabilitate exclusivă managementul liniei de afaceri Remediere, Restructurare şi Recuperare. BCR valorifică în continuare expertiza şi abilităţile lui Beitz pentru a-şi atinge obiectivele de îmbunătăţire a calităţii activelor, această dimensiune reprezentând cheia revenirii Grupului BCR la profitabilitate şi creştere sustenabilă.
Activităţile liniilor de afaceri Clienţi Corporativi şi Pieţe de Capital vor fi consolidate sub conducerea lui Sergiu Manea, în prezent vicepreşedinte Trezorerie, Pieţe de Capital şi Clienţi Corporativi Mari, în contextul noului model de afaceri corporate. Manea va prelua responsabilitatea pentru toate entităţile liniei de business Clienţi corporativi şi ale francizei corporate a BCR în România.
Wolfgang Schoiswohl, în prezent vicepreşedinte Corporate, va prelua un rol nou în cadrul Erste Group Holding.
Conducerea executivă a BCR Actuală Nouă
Preşedinte Tomáš Spurný Tomáš Spurný
Vicepreşedinte Executiv Financiar Bernd Mittermair Bernd Mittermair
Vicepreşedinte Executiv Risc Michael Beitz Jonathan Locke
Vicepreşedinte Executiv