Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De azi pot începe procesele pentru denunţarea clauzelor abuzive din toate contractele. Mingea e la ANPC

Publicat in Ora de Timis, marți 1 octombrie 2013 ·

Clauzele abuzive din contracte vor putea fi eliminate din toate contractele ca urmare proceselor în instanţă care încep de azi înainte. Protecţia Consumatorilor ar trebui să se sesizeze din oficiu începând de azi şi să ceară în instanţă eliminarea clauzelor abuzive, acolo unde are informaţii că sunt folosite, în special în domeniul bancar.

După mai multe amânări şi la mai bine de şase ani de la momentul aderării la Uniunea Europeană, statul român pune în vigoare două noi articole la Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, implementare a Directivei 93/13/CCE.

Potrivit celor două articole (12 şi 13), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau asociaţiile pentru protecţia consumatorilor pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune ce conţin clauze abuzive. Instanţa poate să dispună încetarea folosirii acestor clauze, precum şi modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. De efectele unei decizii favorabile ale instanţei ar urma să beneficieze toţi consumatorii afectaţi de practicile abuzive, fără ca aceştia să trebuiască să iniţieze acţiuni separate.

Legiuitorul român introduce astfel în legislaţie prevederile articolului 7 din Directiva numită mai sus, care spune că statele membre trebuie să aibă mijloace adecvate şi eficace pentru a preveni utilizarea în contiuare a clauzelor abuzive.

Ce este o clauză abuzivă?

Legea obligă comercianţii să aibă “clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate”. Însă comercianţii nu se supun totdeauna acestei prevederi, mai ales când domeniile lor de activitate implică noţiuni financiare. De asemenea, comercianţii care au de-a face cu un număr semnificativ de clienţi îşi eficientizează

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 49 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum o ora
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 29 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°