Aproape jumătate din produsul intern brut al României este generat de afaceri care utilizează intensive drepturile de proprietate intelectuală, potrivit unui studiu al Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (OAPI). Cu o cotă de 44,7%, România se află în primele patru state din Europa, la acest indicator.
În comunicatul remis de OAPI, instituţia responsabilă de mărci înregistrate, patentarea design-urilor şi brevete la nivelul UE, se menționează că peste o treime din PIB-ul UE, respectiv 38,6% (4.700 miliarde euro), este generat de industriile care utilizează intensiv drepturile de proprietate intelectuală, iar 25,9% din locurile de muncă sunt asigurate în mod direct de aceste activităţi, respectiv 77 milioane de locuri de muncă.
România este pe locul al patrulea în UE în funcţie de producţia economică generată de industriile care utilizează intensiv drepturi de proprietate intelectuală. La nivelul UE, economia Irlandei depinde în cea mai mare măsură de drepturile de proprietate intelectuală. Afacerile sub drepturi de proprietate intelectuală reprezintă 48,8% din PIB-ul Irlandei, urmată de Germania (45,9%), Ungaria (45,1%) şi România.
Ponderea ocupării forţei de muncă şi a PIB-ului în industriile bazate pe utilizarea intensivă a DPI este chiar mai mare în Europa decât în SUA, se precizează în sursa citată.
Raportul mai relevă că nivelul mediu de remunerare în industriile bazate pe utilizarea intensivă a DPI este cu peste 40% mai mare decât în alte industrii. Totodată, aproximativ 90% din schimburile comerciale ale UE cu restul lumii sunt generate de industriile bazate pe utilizarea intensivă a DPI.
'Acest studiu este rezultatul unei colaborări strânse şi productive între experţi desemnaţi de diferite agenţii şi state, folosind o metodologie transparentă şi replicabilă. Studiul abordează o pro