Ministerul de Interne, Radu Stroe, a supus dezbaterii publice noi modificări la Codul Rutier, cu pedepse drastice pentru şoferii care încalcă grav regulile de circulaţie sau pentru cei care nu îşi plătesc amenzile. Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că dacă ministrul de Interne Radu Stroe va avea până miercuri “o formă agreată” a Codului Rutier, atunci acesta va fi adoptat în şedinţa de Guvern. “Dacă în urma acestor consultări finale până miercuri rezultă o formă agreată în care ceea ce era de îndreptat, s-a îndreptat, ce este de păstrat, se păstrează, da atunci o adoptăm miercuri, ca şi proiectul de lege al insolvenţei pe care ministrul Cazanciuc l-a discutat şi îl discută cu reprezentanţii oamenilor de afaceri”, a spus Ponta. În urmă cu o săptămână, Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe, ca la definitivarea noului Cod Rutier, aflat în dezbatere publică, să ţină cont mai ales de numărul prea mare al deceselor în accidente şi amenzilor neplătite.
Inițial pentru noul Cod Rutier s-au cerut prevederi mult prea dure și amenzi foarte mari, chiar de 16 mii de lei, lucru necorelat cu posibilitățile financiare ale șoferilor români. În plus există și prevederea suspendării permisului de conducere pentru neplata unor amenzi, măsură care ar fi rămas în vigoare in noua variantă a Codului Rutier. R – Ana-Maria Stancu.
Ministerul de Interne, Radu Stroe, a supus dezbaterii publice noi modificări la Codul Rutier, cu pedepse drastice pentru şoferii care încalcă grav regulile de circulaţie sau pentru cei care nu îşi plătesc amenzile. Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că dacă ministrul de Interne Radu Stroe va avea până miercuri “o formă agreată” a Codului Rutier, atunci acesta va fi adoptat în şedinţa de Guvern. “Dacă în urma acestor consultări finale până miercuri rezultă o formă agreată în care ceea ce era de îndreptat, s-a îndreptat, ce este de