Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a organizat o şedinţă la care a solicitat prezenţa miniştrilor liberali, dar şi a altor membri din conducerea formaţiunii.
Printre cei prezenţi la şedinţă se numără fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, dar şi ministrul Culturii, Daniel Barbu. În schimb, lipseşte ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Pe agenda liberalilor se află atât proiectul regionalizării, cât şi cel al descentralizării, după ce vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că încă aşteaptă din partea acestora un punct de vedere asupra proiectului de lege privind regionalizarea.
Potrivit unor surse citate de Mediafax, Dragnea a dat şi un termen liberalilor, aceştia urmând să se pronunţe asupra regionalizării preliminare până la data de 15 octombrie. Totodată, Dragnea a mai spus, marţi, că este anormal, în opinia sa, ca PSD şi PNL să aibă proiecte diferite în ce priveşte regionalizarea.