Reîntors din vizita oficială la Bucureşti, preşedintele Parlamentului Igor Corman şi-a arătat speranţa că subiectul tratatului privind regimul de frontieră cu România îşi va găsi finalitatea „în viitorul nu chiar îndepărtat“.
„Documentul a fost semnat de Republica Moldova şi România, parlamentul nostru l-a ratificat în iunie, deci este întemeiată aşteptarea noastră ca acest fapt să se întâmple şi în parlamentul român. În discuţia de ieri cu preşedintele Băsescu, am găsit înţelegerea necesară, dar, conform legislaţiei lor, tratatul trebuie înaintat pentru ratificare de către preşedinte. Eu nu pot forţa pe nimeni, doar sper ca în viitorul nu chiar îndepărtat acest lucru să se producă. Sper ca acest subiect sensibil, cu barbă, din relaţia moldo-română, să-şi găsească finalitatea“, a spus Corman.
Şeful Legislativului a precizat că relaţiile noastre cu Uniunea Europeană, în contextul apropierii Summitului de la Vilnius, nu pot fi afectat nici într-un fel.
Luni, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, şi-a exprimat speranţa, în faţa preşedintelui român Traian Basescu, că tratatul cu România privind regimul de frontieră va fi ratificat şi la Bucureşti, însă şeful statului român i-a transmis că "aşteaptă degeaba".