Absolvenţii promoţiei 1983 a fostului Liceu Industrial nr. 1 s-au revăzut pentru prima dată.
Absolvenţii din promoţia 1983 a fostului Liceu Industrial nr. 1 s-au revăzut sâmbătă, 28 septembrie, după 30 de ani de când au terminat liceul. Din cei 30 de absolvenţi ai specializării “mecanic, maşini şi utilaje”, răspândiţi în toate colţurile ţării, unii ajunşi şi peste hotare, au răspuns prezent atunci când profesoara de chimie Elena Ștefănescu a strigat catalogul: Cristi Chiţimuş, Gheorghe Varga, Ioan Robu, Adrian Grăjdeanu, Iosif Petruţ, Mugurel Lupu, Sorin Pandelea, Florin Racleş, Emil Afloarei, Tereza Roşu, Vasile Paraschiv, Ionel Grecu şi Gheorghe Ungureanu. Lângă ei au fost unii dintre profesori: Radu Aramă, Gheorghe Ababei, Paul Popescu şi diriginta Elena Ștefănescu.
Chiar dacă nu şi-au mai regăsit fizic liceul – clădirile în care au învăţat fiind închise din cauza scăderii numărului de elevi şi a procedurilor administrative -, amintirea fostului lor liceu a fost zugrăvită de profesoara Gabriela Dascălu, fost director al Liceului nr 1 şi actual director adjunct al Colegiului Tehnic “Petru Poni”, instituţie care a absorbit clasele şi profesorii fostului Liceu 1. Găsindu-şi cu greu cuvintele, din cauza emoţiilor, liceenii de acum 30 de ani şi-au povestit realizările profesionale şi personale din anii care au urmat de când au părăsit băncile şcolii. Cei mai mulţi dintre ei au absolvit o facultate şi au un rol important în societate.
“A fost plăcut să revedem o generaţie în care timpul a căpătat alte valenţe, unde trecerea anilor parcă nici nu s-a cunoscut, prieteniile şi colegialităţile rămânând aceleaşi ca în anii de liceu. E suficient un singur amănunt pentru a proba calitatea acestor absolvenţi. Din obişnuinţă, dar şi pentru că mi-au atras atenţia rubricilor de absenţe mai mult goale, m-am uitat la rubrica specială de la sfârşitul catalogului, u