Scris de Cristian Horgoș - IŞJ Bihor a coordonat două ample proiecte POSDRU prin care, timp de trei ani, s-au instruit mii de dascăli.
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor a finalizat două mari proiecte europene finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013. Proiectele au cooptat mai multe judeţe precum şi Inspectoratul Şcolar din Bucureşti.Portal activ prin proiect
Luni, inspectorul-şef Daniel Negrean a precizat ieri că, prin proiectul «Formarea profesorilor de matematică şi ştiinţe în societatea cunoaşterii» au participat la cursuri de formare peste cinci mii de profesori şi învăţători din Bihor (cu 1.573 participanţi), Bucureşti, Ilfov, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Argeş şi Hunedoara. Prin acelaşi proiect s-a elaborat un curriculum interdisciplinar de matematică, fizică, chimie şi biologie, adaptabil pentru toate clasele de la a III-a la a XII-a precum şi un portal accesabil la adresa www.mts.isjbihor.ro .
„Cu ajutorul curriculumului şi a unui ghid de bune practici, profesorii şi învăţătorii îşi pot adapta cursurile pentru a preda această materie opţională”, a completat inspectorul şcolar Elisaveta Roşu, asistent manager în proiect. Din Bihor, la activităţi au participat circa 1.600 de cadre didactice. Valoarea totală a proiectului a fost de 20.898.635 lei din care 16,5 milioane lei ca fonduri nerambursabile.Societatea cunoaşterii
O dimensiune similară a avut şi proiectul „Educatori pentru societatea cunoaşterii”, prin care 4.600 de cadre didactice, directori, directori adjuncţi şi inspectori din Bihor (circa 1.800 de participanţi), Sălaj, Satu Mare, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin au participat la module de formare a competenţelor IT (peste 700 dintre cei 1.000 de cursanţi obţinând calificarea ECDL), de învăţare a metodelor interactive de predare, de proiectare a cur