Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România nonsesului giratoriu / Dragul meu copil în curs de educare …

Publicat in Gazeta de Maramures, marți 1 octombrie 2013 ·

Câteodată mă gândesc cu groază că am un copil. Acest „câteodată” înseamnă ori de câte ori văd teribiliştii de la ştiri, agăţaţi cu maşinile în câte-un stâlp de telegraf. Şi ori de câte ori vorbesc cu oameni pentru care singura valoare valabilă o reprezintă banii. Şi ori de câte ori cunosc oameni pentru care „ceilalţi” sunt doar „ceilalţi”, nişte pietricele pe care câteodată le azvârlesc mai încolo, ajutându-se de bombeul lăcuit al pantofilor.

Mă gândesc cu groază că nu voi şti să te învăţ să priveşti maşina ca pe un lucru util, care te duce unde ai nevoie, şi nu ca pe un etalon al valorii tale. Nu motorul de face mai deştept, nici sigla, nici cauciucurile şi nici pedala de acceleraţie. Şi pe lângă tine ai o mulţime de oameni de care trebuie să ai grijă. Un om pe bancheta din spate, un copil care se joacă cu mingea, un alt om pe trecerea de pieton, alţi oameni, într-o altă maşină, pe cealaltă bandă, şi un pieton care vine în fugă dintre maşini parcate. Cum să te fac să înţelegi că a conduce înseamnă, mai înainte de toate, responsabilitate?!Mă gândesc cu groază că nu voi şti să te învăţ să iubeşti oamenii inteligenţi şi buni, chiar dacă poartă adidaşi „de la chinezi”. Mai sunt încă oameni de la care nu ai avea timp să înveţi câte ar şti ei să-ţi arate. Dar pe care trebuie întâi să-i cunoşti şi să-i vezi, iar ei nu-s aproape niciodată acolo unde-s teancurile de bani şi nu vor defila niciodată în faţa celorlalţi fluturându-şi portofelele şi „realizările”.

Mă gândesc cu groază că nu voi şti să te învăţ să-i preţuieşti pe alţii ca şi cum toţi ar fi propria-ţi persoană şi, în acelaşi timp, să-i ignori pe cei care ascund, în ei înşişi, monştri zâmbitori, tembeli cu aere aristocrate, infantili needucaţi şi meschini joviali.

Sunt mulţi din ăştia. Prea mulţi.

Câteodată mă gândesc cu groază că am un copil. Acest „câteodată” îns

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 5 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°