8 Rue Pernity, Montparnasse. Etajul unu. Din bucătărie se vede o curte interioară, cu flori pe marginea unei alei. De la parter se ridică o muzică discretă. Iniţial am crezut că-i oareşceva CD. După câteva zile am aflat că parterul e locuit de o doamnă în vârstă, profesoară de pian. Ioana, gazda mea, e mare prietenă cu somnul, motiv pentru care mi s-a rezervat onoarea de a face cafeaua.
O mică bibliotecă improvizată într-un colţ al camerei conţine câteva zeci de volume de literatură în limba română. Franceza mea aproximativă şi suferindă a putut să-şi continue somnul, învăluită în aburii cafelei. Am ales un volum mic, cu speranţa că o să-l şi săvârşesc în ziua respectivă. S-a nimerit să fie Povestea târfelor mele triste a lui Gabriel Garcia Marquez.
Dimineţile sunt liniştite în Montparnasse. Poate pentru faptul că locuitorii cartierului se culcă târziu. Lume boemă. Cam la un sfert de oră de mers pe jos se află una dintre intrările cimitirului Montparnasse, cea din strada Froidevaux, un obiectiv turistic important pentru capitala franceză. Realizat în 1824, pe terenurile a trei ferme, a fost iniţial cunoscut sub numele de Cimitirul de Sud.
O hartă a cimitirului îţi arată locurile unde îşi dorm somnul de veci o sută de personalităţi, în special intelectuali francezi: Charles Baudelaire, Guy de Maupassant, Jean Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Edgar Quinet şi Larousse. Cimitirul e împărţit în divizii şi e străbătut de bulevarde, străzi şi alei. Aici se află şi mormintele câtorva români celebri. Găsesc mormântul lui Cioran cu oareşceva dificultate.
Pe placa de marmură, fixate cu mici pietricele, mai multe bancnote româneşti arată că locul e vizitat. La Eugen Ionescu, Constantin Brâncuşi şi Tristan Tzara regăsesc aceeaşi simplitate. În 1910, Brâncuşi a realizat „Sărutul”, statuie care a fost destinată să orneze mormân
