Impresarul Marcel Prodan a susţinut că s-a ales şi el cu ceva lovituri în faţă, în cursul altercaţiei cu Alexandra Stan (24 de ani), însă nimeni nu i-a dat crezare. Libertatea a aflat un episod care arată că solista chiar pare să aibă porniri agresive.
La câteva zile după ce Marcel Prodan, cel care s-a ales cu titulatura de “impresarul bătăuş” după scandalul cu Alexandra Stan, a făcut o declaraţie-bombă, acuzând- o pe solistă de porniri violente, a ieşit la iveală un episod interesant din viaţa acesteia. Cel care face respectivele dezvăluiri e un apropiat de-al lui Ştefan Munteanu, fostul ei prieten. “Nu puţini sunt cei care ştiu că Alexandra are o fire violentă. Ea s-a despărţit de fostul iubit, Ştefan, pe atunci, student la Arhitectură, tocmai din cauza comportamentului ei destul de isteric. Nici mai mult, nici mai puţin, în urma unor certuri în maşină, Alexandra i-a spart parbrizul cu picioarele. Totul se întâmpla pe bulevardul Tomis din Constanţa. Culmea ironiei, chemat de Alexandra, chiar Prodan a fost atunci cel care a luat-o din maşina lui Ştefan”, a povestit respectiva sursă pentru Libertatea.
La rându- i, Prodan ne-a confirmat că nu e străin de incidentul cu pricina, dar a evitat să facă orice alt comentariu. Aceeaşi atitudine a adoptat-o şi fostul iubit Ştefan, acesta recunoscând doar că o cunoaşte pe Alexandra. “Nu mai am nici o treabă cu ea”, a spus tânărul.