Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A existat sau nu un „rege Arthur”?

Publicat in Historia, marți 1 octombrie 2013 ·

Fără îndoială, Regele Arthur este cel mai cunoscut personaj din literatura britanică, celebrat de poeţi şi scriitori timp de aproape un mileniu. Din secolul al XII-lea şi până în prezent, faptele sale legendare au fost descrise în versuri şi proză, fiind o sursă de inspiraţie pentru pictori şi, mai nou, pentru cineaşti. Însă, atunci când părăsim tărâmul ficţiunii şi ne întrebăm cine a fost regele Arthur, descoperim unul dintre cele mai mari mistere ale istoriei britanice. Arthur este un rege britanic legendar care ar fi trăit în la răscrucea secolelor V-VI şi care ar fi condus rezistenţa britonilor romanizaţi împotriva invadatorilor saxoni. El a pătruns în literatura britanică în secolul al XII-lea, datorită lui Geoffrey din Monmouth. Opera sa, Historia Regum Britanniae (Istoria regilor din Britania), finalizată în 1138, a fost extrem de populară în secolele următoare şi acceptată necritic ca o istorie reală până în secolul al XVI-lea. Geoffrey susţine că regele Arthur ar fi fost menţionat într-o „istorie” galeză mai veche, totuşi, până în prezent, nu a fost descoperită nicio referinţă anterioară certă la acest personaj. Nu încape îndoială că autorul medieval a fost inspirat de legendele care circulau în epocă, însă este imposibil să aflăm ce anume a preluat Geoffrey din folclor şi ce a inventat el. Aşa cum îl descrie Geoffrey din Monmouth, Arthur a fost un rege înţelept şi un războinic neînfricat. Cronicarul construieşte portretul unei Britanii devastate de barbari, după retragerea legiunilor romane. Gloria lui Artur este dată de calitatea lui de restitutor orbis, un restaurator al ordinii romane, care îndepărtează forţele distrugătoare, cu ajutor divin. În „istoria” lui Geoffrey, saxonii au pătruns în Britania ca trupe auxiliare, însă au scăpat de sub control. După o perioadă de decădere şi violenţe, britonii reuşesc să impună din nou ordinea. Regele Arthur reprezi

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat; Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 36 minute
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum 44 minute
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Rusia spune că forţele sale au capturat două aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters. Conform declaraţiei ministerului, forţele

Cinci tineri ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului, pe unde au trecut granița, recuperați de salvamontiști după 11 zile în frig

Adevarul acum 2 ore
Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș au încheiat cu succes o misiune începută în noaptea de sâmbătă și derulată până spre orele dimineții de duminică pentru găsirea și recuperarea a cinci cetățeni ucraineni rătăciți în munți.

Cincisprezece persoane urmărite naţional şi internaţional, depistate în ultimele 24 de ore

G4Media acum 55 minute
Poliţia Română a depistat, în ultimele 24 de ore, 15 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive, transmite Agerpres. „În ultimele 24

Cum verifici online care sunt cele mai bune tarife la energie electrică în 2025

HotNews acum 2 ore
Tarifele pe care le plătim la electricitate sunt plafonate de către stat încă din 2022, când a început o criză a prețului energiei în toată Europa. Legislația aflată în prezent în vigoare prevede că plafonarea va expira la 31 martie 2025, când prețu

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°